Niculae Mircovici

Sărut mâinile, bună dimineața!

Distinși colegi,

Declarația mea politică se numește „Șantajul – instrument de bază al democrației în România”.

Constituția României prevede la articolul 2 că „Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere...”, iar articolul 61 prevede că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.

Din cele două prevederi rezultă indubitabil faptul că singura autoritate democratică și pavăza democrației constituționale este Parlamentul, în România și oriunde în lume.

În regimurile dictatoriale, parlamentul este minimalizat de guvern și de instrumentele de forță ale statului, justiția consfințind această realitate.

În 1989 am sperat că România va merge pe o cale democratică. Speranța a murit prin preluarea și perpetuarea puterii de către vechile structuri totalitariste, cel puțin ca mentalitate.

Președintele, oricare ar fi el, oferă democrație atât cât vrea el și, în acest sens, interpretează Constituția așa cum crede de cuviință, el fiind cel care desemnează premierul, numește procurorii, judecătorii și șefii structurilor de forță (dacă sunt șantajabili, cu atât mai bine).

Guvernul, rezultat al unei majorități din alegeri reale, de conjunctură sau șantajabile, nu este expresia democrației și conduce țara având resursele la dispoziție în mod autoritar, controlul parlamentar fiind, din păcate, formal.

Dacă este șantajabil, este eficient și asigură democrația atât cât dorește.

Justiția este oarbă, dar sensibilă la nevoile celor care au puterea, inclusiv în interiorul ei, și extrem de vulnerabilă la șantaj.

Despre structurile de forță ce să mai vorbim? Din păcate, în unele situații, unele informații prezentate de acestea sunt folosite tocmai ca sursă de șantaj. Rezultă că instituția care trebuie subminată în ochii cetățenilor este Parlamentul, fiind pavăza democrației, singura în contact cu alegătorul, instituția care poată să demită Guvernul, poate suspenda președintele sau demite șefii structurilor de forță.

Mai mult, fiind unica autoritate legiuitoare, trebuie neapărat subordonată, sub o formă sau alta, chiar prin șantaj sau posibil șantaj, altfel se aplică prevederea constituțională de la articolul 69, conform căreia „În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului” și „Orice mandat imperativ este nul”.

„Cum să ne subordonăm Parlamentul?” – se întreba cineva la un anumit moment. Altcineva a găsit soluția diabolică pe care nici poporul care vrea democrație și nici reprezentanții săi nu au intuit-o.

La 5 iunie 2006, seara, era într-o zi de luni, se convoacă Comisia juridică, se discută modificarea Codului penal în sensul incriminării persoanei juridice și se introduce fără alte discuții art. 253[1] privind incriminarea penală a conflictului de interese pentru funcționarii publici.