Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cosmin Mihai Popescu
Discurs
„Satul românesc – o problemă națională uitată!”
Una dintre cele mai afectate victime ale tranziției românești, acum, când ne uităm în urmă și evaluăm cei douăzeci de ani care au trecut de la Revoluția română, este fără îndoială satul românesc.
Chiar dacă noi, oamenii politici, ne străduim să spunem astăzi că am realizat proiecte mărețe de infrastructură la sate, precum asfaltul, apa sau canalizarea, modernizarea satului românesc, din nefericire, nu presupune numai acest tip de investiții.
Când am spus că satul românesc este cea mai mare victimă, m-am referit în primul rând la faptul că satul nostru a pierdut cea mai valoroasă resursă a sa, și anume populația tânără. Depopularea satului românesc a condus la o ruinare treptată a acestuia, la o lipsă totală de speranță și perspectivă pentru cei care au decis să rămână acolo.
Satul românesc are nevoie și de asfalt, și de apă, și de canalizare. Nimeni nu a spus că aceste minuni ale modernității nu sunt utile, dar satul românesc are nevoie și de șansă egală la accesul copiilor la educație, la accesul nediscriminat la servicii de îngrijire a sănătății, la siguranța persoanei și, nu în ultimul rând, la asigurarea propriei existenței prin muncă contractuală în mediul rural.
Prioritatea oricăror politici care vor dori modernizarea satului românesc trebuie să vizeze, fără doar și poate, stoparea migrației din mediul rural. Oltenia, Dobrogea, nordul Moldovei sau părți din Ardeal suferă de aceeași boală: tinerii părăsesc satul.
Stoparea migrației din mediul rural nu se poate realiza prin imperative sau interdicții, ci numai prin asigurarea unui standard de viață și a posibilităților de reușită în viață, acolo, în locul în care tinerii s-au născut.
Având în vedere această situație, deloc de ignorat, vă chem, stimați colegi, la reflecție și consultări pentru a găsi cele mai bune soluții pentru cei pe care îi reprezentăm. Chiar dacă statisticile ne spun în continuare că avem cea mai mare pondere a populației rurale din Uniunea Europeană, noi trebuie să fim conștienți că în structura acelei populații se află cea mai mare parte a populației îmbătrânite și cu cele mai mari probleme sociale. Atractivitatea pentru mediul rural nu o vom crea numai prin investițiile publice de care avem atâta nevoie, dar și prin stimularea investițiilor private, care pot produce locuri de muncă, salarii și resurse financiare suplimentare pentru administrațiile locale sărace.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.