Valentin Blănariu

„Scade moralitatea în școală fără ora de religie?” CCR a fost sesizată pentru neconstituționalitatea obligativității înscrierii din oficiu a copiilor la ora de religie. În urma acestei sesizări, CCR constată neconstituționalitatea modului în care se face înscrierea la ora de religie. Dacă până acum înscrierea se făcea „din oficiu”, acum părintele care dorește ca fiul său/fiica sa să frecventeze ora de religie va trebui să facă o cerere. Procedura urmează să fie stabilită odată cu modificarea Legii educației naționale, impusă imperativ prin decizia CCR.

Religia rămâne să fie predată în școli. Prin decizia CCR singura modificare se referă la faptul că „li se dă părinților dreptul legal de a alege”.

În motivația sa, CCR nu neagă importanța orelor de religie și precizează:

– dreptul părinților de a asigura educația copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri;

– obligația statului român neutru și imparțial de a asigura predarea religiei ca parte a trunchiului comun și de a include această disciplină în planul-cadru de învățământ;

– școala trebuie să fie deschisă pentru idei și valori religioase și de aceea statului îi este interzis să adopte soluții legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect față de convingerile religioase sau filosofice ale părinților.

Cum era de așteptat, această decizie este criticată masiv de reprezentanții cultelor, care au susținut necesitatea studierii religiei în școli. Biserica este de părere că decizia CCR a fost percepută în societate ca „o lovitură dată orei de religie”.

Modificarea legislativă în ceea ce privește obligativitatea orelor de religie în școli însă nu înseamnă decât o armonizare de mult așteptată între Constituția României și Legea educației.

Articolul 32 alin. (7) din Constituția României prevede următoarele: „Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege.”

Statul este obligat să garanteze neutralitatea ideologică și, în consecință, libertatea religioasă.

Prin urmare, el nu poate să decidă ce conținut să aibă educația religioasă și care sunt convingerile „corecte”. Statul depinde de cooperarea cu comunitățile religioase. Educația religioasă este o „preocupare comună” a statului și a comunităților religioase.

Așadar, statul are rolul de a asigura și garanta drepturile fiecărui elev la învățământul religios, și nu de a obliga elevii sau părinții să urmeze o anumită educație religioasă. Cine dorește ca copilul său să urmeze orele de religie pentru al căror conținut sunt responsabile cultele, și nu statul, are garanția constituțională că în orarul școlar se va regăsi ora de religie.

Garantarea libertății gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase fără îngrădire (art. 29 din Constituția României) înseamnă întocmai că nicio persoană nu poate fi obligată să exercite o anumită credință sau religie. Cel care este ateu sau face parte dintr-un cult care actualmente nu este reprezentat în orele de religie nu poate fi obligat să urmeze orele de religie oferite momentan în școli. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrară convingerilor sale.