Nechita Adrian Oros

Scandalul Papici a scos la lumină, de data aceasta fără niciun fel de dubiu, pe față, faptul că Președintele României, Traian Băsescu, este de fapt persoana politică care intervine în problemele justiției, se erijează în factor de presiune în justiție, lezează independența magistraților. Evident, nu suntem în fața unei noutăți. Știam toate aceste lucruri. Dar acum chiar președintele a scăpat porumbelu’ și a recunoscut că l-a sunat pe procurorul general: „Discuția pe care am avut-o cu procurorul general ieri, înainte de a trimite pe fax, sau poate aproape simultan, revocarea lui Papici. Eu l-am sunat să-i spun «Nu e bine, domnule procuror general!»”

Nu comentez pe fond înlocuirea din funcția de șef de secție a procurorului Papici, nu comentez activitatea procurorului Papici, presa a spus totul despre el, i-a dat zeci și zeci de „buline negre”, dar, indiferent de situație, intervenția lui Traian Băsescu este inacceptabilă. Calitatea de Președinte al României nu-i permite o astfel de intervenție. Stau și mă întreb de câte ori au mai existat astfel de „discuții”, de câte ori o numire (se știe, propunerile privind numirile în fruntea parchetelor aparțin procurorului general, iar Președintele României doar le confirmă sau infirmă – atât, doar la asta se reduce rolul președintelui) în funcții de conducere a parchetelor nu a fost făcută în urma unui telefon de la Palatul Cotroceni, de câte ori începerea unei urmăriri penale rechizitoriu (în special pentru persoane neagreate de Traian Băsescu) nu a fost sugerată printr-un simplu telefon sau ieșire publică. Să ne amintim de celebrul „Nu știu dacă este bine, domnule chestor!” rostit din „garajul electoral” în august 2012, urmat după doar două zile de începerea urmăririi penale împotriva chestorului Manoliu din MAI. Să ne mai amintim și de indicațiile date tot în perioada referendumului privind ce articol (din Legea alegerilor prezidențiale și care nu avea nicio legătură cu procedurile referendare) trebuie utilizat pentru a se stabili cvorumul de participare la consultarea populară, indicații puse în practică de judecătorii CCR în nici 48 de ore.

Numai și numai aceste exemple publice demonstrează că Traian Băsescu tratează procurorii, judecătorii, în fapt, actul de justiție ca pe o feudă proprie. Și să ne aducem (din nou) aminte că, în perioada ante și postsuspendare din funcție, atât Traian Băsescu, cât și întreaga propagandă portocalie susțineau pe toate canalele de comunicare, inclusiv cele externe, că USL dorește să-l îndepărteze de la Palatul Cotroceni pentru „a pune mâna pe justiție”.

După cum se vede însă, justiția este în mâna lui Traian Băsescu, și acest lucru este și mai vizibil din moment ce – nu o spun eu, informația a venit tot din zona propagandei

portocalii – inclusiv numirea la vârful parchetelor a fost decisă în urma pactului de coabitare din decembrie 2012. Nu mă îndoiesc că textul referitor la numiri îi aparține lui Traian Băsescu, acesta nedorind să-și piardă influența asupra magistraților. Este de neacceptat și acest lucru, ca șefii parchetelor să fie negociați, motiv pentru care salut inițiativa Asociației Magistraților din România de a cere Consiliului Superior al Magistraturii de a sesiza Curtea Constituțională privind existența unui conflict de natură constituțională generat de existența unui document al unei alte puteri decât cea judecătorească prin care s-au decis numirile în fruntea parchetelor.