Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 decembrie 2014
Informare · respins
Constantin Mazilu
Informare privind programul Camerei Deputaților și aspecte legate de proceduri parlamentare
Discurs
„Sclavia modernă, un fenomen pe care îl ignorăm”
Sclavagismul și robia ni se par nouă, celor de azi, a fi noțiuni care țin de domeniul istoriei sau geografiei. Au existat cândva sau există altundeva, dar sunt incompatibile cu democrația și modernismul care ne caracterizează. Cel mai probabil, când spunem „sclavie”, ne gândim la construcția piramidelor egiptene sau la plantațiile din sudul Statelor Unite. În realitate, numărul celor ținuți în sclavie în zilele noastre este incredibil de mare. 35,8 milioane de oameni reprezintă numărul celor care, în acest an, trăiesc și muncesc în sclavie. Cifra provine din cel mai recent raport _Global Slavery_ , realizat de organizația independentă _Walk Free Foundation_ . Potrivit celor de la _Walk Free_ , sclavia modernă afectează și țara noastră.
În România, se estimează că această „maladie” afectează între 22.600 și 25.200 de persoane. O situație care ne plasează undeva la mijlocul clasamentului european al sclaviei moderne, dominat de Bulgaria, unde 0,38% din populație e în sclavie, și de Turcia, cu 185.000 de „sclavi”. Ca aceste date să fie confirmate, să ne uităm puțin în jur: „110 muncitori români, sclavi în Cipru” – 2009; „Copii români, sclavi pe câmp în Marea Britanie” – 25 octombrie 2010; „Zeci de muncitori români, tratați ca sclavii în Cehia, Spania și Italia” – 2 iunie 2011; „Muncitori români exploatați pe un șantier din Germania: Sunt condiții similare sclaviei” – 26 martie 2013; „Muncitori români, morți într-un incendiu în Germania – exploatați și cazați în condiții inumane” – 17 iulie 2013; „Cum au luat mai mulți muncitori români țeapă în Germania” – 8 noiembrie 2013; „Zeci de români, sclavi în Dubai – de cinci săptămâni captivi, fără pașapoarte” – 9 noiembrie 2013; „Zeci de români sclavi la o fermă de măsline din Portugalia” – 29 noiembrie 2013; „Sclavii Germaniei moderne. Noi date despre condițiile de muncă inumane ale românilor” – 30 noiembrie 2013; „Sclavia modernă a devenit un fenomen în Marea Britanie” – 28 noiembrie 2014. Sunt doar câteva titluri din ziarele românești care ne atenționează despre acest fenomen.
Sclavia modernă, deși se derulează de multe ori direct sub privirile noastre, chiar și în interiorul României, ne scapă și nu o aprofundăm în așa fel încât să găsim soluții și să o reducem.
Da, este greu să ne imaginăm că în țările noastre democratice și libere din UE zeci de mii de ființe umane sunt private de libertate și exploatate, vândute ca niște obiecte pentru profit. Dar acesta este tristul adevăr, iar traficul de ființe umane este peste tot în jurul nostru și determină și/sau favorizează sclavia modernă. Această formă modernă de sclavie există peste tot în jurul nostru, în ciuda drepturilor și libertăților pe care statele europene democratice le garantează cetățenilor. Exploatarea sexuală, munca forțată, activitățile criminale, prelevarea de organe, cerșitul, vânzarea copiilor sunt cele mai des întâlnite forme de trafic de ființe umane, atât pe teritoriul Europei unite, cât și la nivel global.