Camelia Gavrilă

„Școala, motorul de dezvoltare al unei comunități unite. Despre școală, educație și valori”

Într-o societate a globalizării, alcătuită din comunități din ce în ce mai fluide, fără fundamente solide, de multe ori fără seturi clare de valori și principii, într-un amestec de corect-incorect, realități și interpretări, moral și imoral, abordări și soluții realiste sau dezechilibre atitudinale, derapaje ale politicilor incoerente, sunt firești reflecțiile, clarificările și încercarea de a căuta răspunsuri la întrebarea: ce ne unește?

Am putea vorbi despre un teritoriu cuprins între granițe ca element de unificare, dar acesta nu mai are însemnătatea de altădată, într-o lume în care comunitățile pot fi extrateritoriale; dincolo de reperele granițelor românești regăsim comunități virtuale, unite prin intermediul tehnologiei. Un proiect, o idee, o temă majoră a secolului ar putea să fie motorul care să unească o societate în ansamblul ei; precum și ideile, proiectele se construiesc și se dezintegrează sub presiunea timpului, a schimbărilor rapide, de multe ori prin forța argumentelor sau a contraargumentelor. Pentru generația tânără, aspecte precum un film, o carte, un gen de muzică sau un model pot să constituie elemente de unitate, deși în timp și aceste repere se modifică, neavând girul permanenței.

Cu certitudine, la nivel spiritual, în curgerea istorică, s-ar putea spune că unitatea comunităților survine din filonul credinței, din spațiul religiei, prin raportările la ideea de sacru, de divinitate. Chiar și înțelesurile teologice se învață și se transmit prin educație, de la o generație la alta. Educația este unul dintre elementele comune care definesc un popor, o comunitate, fiind zona de coagulare a ideilor, a dezvoltării și a inovării pentru bunăstarea și siguranța comunităților, iar existența ei a asigurat sentimentul de apartenență, de includere valorică, precum și libertatea individului de afirmare și evoluție personală și socială.

O comunitate în ansamblul ei are nevoie de siguranță, libertate și dezvoltare, elemente date de educație prin „arhitectura”, evident simbolică în acest context, numită „școală”. Prin prezenta declarație politică, acum, la început de an școlar și universitar, subliniez importanța școlii, a educației, în sensul cuprinzător, generic, pentru o comunitate, ca element unificator, dincolo de efervescența problemelor sociale, de infrastructură, de numărul de manuale, dincolo de dificultăți, rezultate bune sau modeste, de succesul elevilor sau probleme „cu rest”, care se cer însă abordate cu responsabilitate. Vorbim despre școala simbolică, o școală a valorilor, care înglobează esența, experiența și istoria unui neam.

Totuși, pragmatismul ne îndeamnă să înțelegem școala și ca o structură arhitecturală concretă, pe baza căreia se sprijină toată simbolistica prezentată, o structură formată din instituții, clădiri, universități, oameni și interese, proiecte care deschid programe de formare și care, mai departe, conturează strategii de succes. Simbolistica, valorile trebuie să primeze, dar acestea presupun și legătura cu realitatea socială a timpului nostru istoric.