Nicolae Păun

Scopul acestei declarații este de a exprima oficial poziția mea și a domnului deputat Mădălin Voicu în legătură cu propunerea noastră legislativă pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse.

Deși mass-media a creat destulă rumoare conectând subiectele prioritare din agenda lor, coincidență fiind, aș vrea să atrag atenția asupra problemei de fond și a grupului-țintă căruia îi este adresată inițiativa.

După recentul aviz favorabil din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, urmează să vedem și opinia Comisiei juridice, care trebuie să judece pe fond conținutul propunerii noastre legislative.

În acest moment, trebuie să reamintim atât Comisiei juridice, cât și mass-mediei – responsabilă cu informarea poporului pe care îl reprezentăm – că această inițiativă legislativă nu creează un precedent. Anterior anului 2012, anii 1997 și 2002 stau mărturie ca încercare de reformare sau simplificare a sistemului judiciar în ceea ce privește pedepsele.

Am invocat grațierea colectivă a unor oameni aflați la prima abatere, fără antecedente și cu pedepse minore, ignorând faptul că informația poate fi distorsionată într-o direcție promiscuă de interpretare. Din perspectiva drepturilor omului, oamenii trebuie reeducați și reorientați, nu înrăiți prin condiții inumane de detenție. Nu ne putem ascunde în spatele vălului ignoranței și să punem oamenii în aceeași oală, indiferent de păcatele lor.

Așa cum justiția este chemată să își asume judecata binelui și răului colectiv, parlamentarii au legitimitatea de a apăra drepturile poporului. Dacă cercetăm totuși și alte sisteme judiciare occidentale, terminologia încarcerării se extinde pentru a evita fie costuri, fie socializarea polarizată și negativă a diverselor tipuri de infracționalități sau chiar încurajarea la un stil de viață delincvent. Termeni precum „arestul la domiciliu”, „dispozitive de urmărire”, „munca în folosul comunității”, „alternativa dezvoltării unor comunități de reeducare bazate pe omogenitate socială” par a fi încă soluții inedite! Desigur, nu putem aplica metode alternative de încarcerare când nu cunoaștem noțiunea de parteneriat public-privat. Aceasta ar fi o primă aplicare a ideii de extindere a centrelor de detenție.

Arestul la domiciliu și sistemele de monitorizare electronică nu mai sunt un mit al sistemelor judiciare, ele fiind

deja aplicate în Marea Britanie, de exemplu. Grupul-țintă vizat de această inițiativă este cel al deținuților fără infracțiuni majore, aflați la prima încălcare a legii, respectiv un număr de 4.200 de oameni, conform datelor estimate de Ministerul Justiției. Statul, îndreptățit să judece, acordă deja pedepse mici acestora.

Prin aceste pedepse, statul reușește să își supraaglomereze spațiile de detenție cu un număr aproximativ de 8.000 de persoane! Fie măcar și din punct de vedere utilitarist, inițiativa noastră poate folosi atât oamenilor, care pot fi scutiți de riscul de recidivă la care sunt expuși în penitenciare, cât și sistemului judiciar românesc, ce poate fi îmbunătățit și simplificat astfel.