Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2010
other
Adrian George Scutaru
Declarație în nume personal a domnului deputat Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
„Scrisoare deschisă adresată premierului Emil Boc privind starea armatei”
Mă adresez dumneavoastră, domnule prim-ministru Emil Boc, în speranța că veți întreprinde unele acțiuni la nivelul Cabinetului pe care îl conduceți în folosul armatei.
Bugetul MApN pentru anul acesta este de doar 1,33% din PIB (7.000.749 lei), fiind practic un buget de supraviețuire care asigură doar plata salariilor, a unor drepturi legale specifice carierei militare și a pensiilor, rămânând prea puțini bani pentru continuarea unor programe de înzestrare vitale, mai ales pentru siguranța trupelor române ce luptă în Afganistan. Este al doilea an când, în calitate de premier, acordați armatei fonduri insuficiente. În 2009, bugetul destinat MApN a fost similar cu cel actual, fiind de 6.957.884 lei.
La 21 ianuarie, CSAT a decis, ca urmare a propunerii făcute de dumneavoastră, suplimentarea trupelor din Afganistan cu 600 de militari, astfel încât numărul total va ajunge în acest an la 1.798. Ați spus că suplimentarea contingentului va fi finanțată din Fondul de rezervă al Guvernului, dar nu ați indicat nicio sumă și nu ați scos nicio vorbă despre starea înzestrării trupelor din Afganistan.
La discutarea bugetului pe acest an v-am cerut suplimentarea creditelor de angajament pentru apărare de la 600 milioane lei la 1,425 miliarde pentru a permite astfel continuarea achiziționării de transportoare blindate, de autoturisme de teren blindate și pentru ca armata să aibă în acest an măcar un sistem de 4 avioane fără pilot (UAV). Ministerul Finanțelor nu a acceptat acest lucru, căutând explicații în condiționările FMI. E ușor să dai explicații contabile, uitând că discutăm de siguranța și viețile unor militari români. Poate nu știți, domnule premier, dar avioanele fără pilot pot monitoriza rutele de transport, precum autostrada Kabul–Kandahar, a cărei siguranță cade în responsabilitatea trupelor române în provincia Qalat și unde s-au înregistrat cele mai multe atacuri asupra militarilor noștri, pot furniza informații în timp real privind eventuale amenințări și reprezintă și un real factor de descurajare. Vă aduc la cunoștință că în Afganistan nu avem UAV-uri, cele folosite în Irak, care și-au dovedit pe deplin utilitatea, având resursele epuizate după misiunile din acel teatru de luptă.
La 23 februarie 2010, numărul victimelor din Afganistan ajunge la 12 militari, iar bilanțul răniților la 49. Militarii noștri luptă în zone expuse și bănuiesc că știți faptul că pentru acest an se prevede deteriorarea securității în Afganistan și creșterea numărului de incidente.
Atunci când Guvernul și CSAT decid să trimită trupe într-un război, trebuie să se preocupe să le asigure și mijloacele necesare protecției și îndeplinirii corespunzătoare a misiunilor. Din păcate, nu am observat la dumneavoastră asemenea preocupări. Lăsați MApN să se descurce cum poate și vă bazați pe faptul că militarii își fac oricum datoria. Aveți idee cât de mult afectează moralul corpului de comandă toate discuțiile populiste privind reducerea pensiilor speciale ale militarilor? Credeți că este normal ca singurele afirmații despre armată pe care le faceți ca premier să se rezume la mesaje de condoleanțe, atunci când mai moare un militar român, sau la declarații populiste privind „nesimțirea” pensiilor speciale?