Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 iunie 2014
Declarații politice · respins
Florin Alexandru Alexe
Discurs
Se apropie vacanța parlamentară și, ca de obicei, Guvernul a pregătit Proiectul de lege privind abilitarea acestuia de a emite ordonanțe de urgență până la începerea unei noi sesiuni parlamentare.
Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Senatului cu 59 de voturi pentru, o abținere și 14 voturi împotrivă și prevede ca ordonanțele care vor fi emise în iulie și august să fie transmise spre aprobare Parlamentului până la începerea celei de a doua sesiuni parlamentare. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și urmează să fie adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Nu este nimic nou în adoptarea unui astfel de proiect de lege însă, după aproape 25 de ani de activitate parlamentară democratică în România, este cazul ca legiferarea prin ordonanțe de urgență să își reducă cuantumul. În realitate, Guvernul propune aprobarea abilitării sale de a emite ordonanțe de urgență în nu mai puțin de 10 domenii majore, iar descrierea măsurilor pe care Executivul dorește să le adopte pe timpul vacanței arată ca un veritabil program legislativ, fiind mai stufos decât, poate, suma tuturor propunerilor legislative cu care a venit în sesiunea parlamentară.
Prin proiectul de lege, pe perioada vacanței parlamentare, Guvernul își propune să emită ordonanțe în următoarele domenii: finanțe publice și economie, dezvoltare regională și administrație publică, apărare națională și afaceri interne, sănătate, muncă și protecție socială, agricultură și mediu, fonduri europene, justiție, educație și cercetare și transporturi și infrastructură, pe scurt, în toate domeniile esențiale.
Deși pe baze legale, activitatea de legiferare prin ordonanțe de urgență aduce atingere separației puterilor în stat – Parlamentul fiind for legislativ – prin cantitatea actelor normative pe care Guvernul le propune spre adoptare în timpul vacanței parlamentare.
Comisia juridică a adoptat deja un raport de admitere cu amendamente la Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Senatorii juriști au adoptat și un amendament, prin care au introdus, la capitolul agricultură, abilitarea Guvernul de a modifica Legea nr. 191/2012 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernul nr. 23/2010 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor, ecvideelor și bovinelor. În plus, juriștii senatori au eliminat din lege punctul trei de la capitolul fonduri europene, care se referea la abilitarea Guvernului de a modifica și completa Ordonanța Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul Convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările ulterioare.
Rămâne ca și Camera Deputaților, ca for decizional, să se pronunțe pentru acest proiect de lege.
Consider că este foarte important ca Guvernul să-și prezinte inițiativele legislative în timpul sesiunilor parlamentare, pentru ca acestea să parcurgă întregul proces legislativ firesc reglementat prin Constituție. În acest fel, o seamă de specialiști, atât din partidele arcului guvernamental, cât și din partidele de opoziție, vor avea posibilitatea să vină cu amendamente în vederea îmbunătățirii actelor normative și a evitării unor posibile erori generate de graba adoptării acestora prin ordonanțe de urgență.