Ioan Oltean

„Se dorește cu adevărat subminarea până la distrugere a agriculturii și a zootehniei românești?”

Nu este un clișeu această afirmație, și anume că agricultura poate fi considerată motorul unei economii naționale, prin caracteristicile sale necesitând o abordare diferențiată față de alte ramuri, dar și o atenție specială și un sprijin deosebit din partea statului și a guvernului.

Pentru România, agricultura are în prezent o importanță multiplă, dacă ne gândim la tradiție, la ponderea încă mare a populației rurale în total populației, la securitatea alimentară internă, dar mai ales la faptul că suntem parte a Uniunii Europene.

În decursul istoriei țării, agricultura a fost o ocupație de bază, cu un loc bine determinat în economia generală, loc caracterizat prin dezvoltarea și accentuarea în timp a unor anumite sensibilități specifice zonei. Transformarea agriculturii din ocupație a locuitorilor din zona rurală în ramură a economiei naționale s-a produs totuși lent, mult mai greu chiar, raportat la evoluția similară a altor țări.

Agricultura a fost și continuă să fie, chiar și în secolul al XXI-lea, ocupația de bază pentru români, cu toate acestea neînregistrându-se performanțe notabile nici în decursul istoriei, indiferent de regimul politic sau de sistemul economic promovat, nici mai ales în ultima perioadă.

Remarc faptul că aceasta este doar aparent ramura cea mai ușor abordabilă și ușor de redresat, chiar și numai dacă avem în vedere practicarea unei agriculturi de subzistență, dar în esență este cea mai dificilă și greu de evaluat din cauza multitudinii de factori implicați în procesul de producție, a acțiunii directe a factorilor exogeni – climaterici – și a imposibilității exercitării unui control total asupra lor.

Acest aspect are importanță mai ales în condițiile practicării unei agriculturi moderne, intensive și ecologice.

În ultima perioadă asistăm cu toții la un scenariu care pare a fi de coșmar. Practic, nu trece o săptămână fără să aflăm prin mijloacele de informare în masă că peștele este infectat, că laptele are o toxină despre care mulți dintre noi nu au mai auzit până acum, calul este și el nelipsit de pe masa noastră și a fraților europeni și, mai mult, are pretenția că e vită, chiar și curcanul, de altfel preferat de cei mai mulți români, are prea mult antibiotic.

Citim aproape zilnic în presă știri care ne dau fiori reci pe șira spinării, precum că „România este târâtă din nou într-un scandal alimentar european”. Din nefericire, de când la cârma țării este USL, cuvântul de ordine este „scandal”.

Dincolo de aspectul care îl îngrijorează pe omul obișnuit și care își pune din ce în ce mai des întrebarea: oare ce să mai cumpăr ca să fiu sigur că pot pune pe masă, pentru mine și familia mea, o mâncare sănătoasă? rămâne și întrebarea: cui folosesc de fapt aceste scandaluri?

În primul rând, nu putem să nu ne întrebăm, noi, politicienii din opoziție: este măcar un sâmbure de adevăr în tot ce se întâmplă, în tot acest ping-pong cu mintea și banii cetățeanului român? Poate că pe unii chiar îi distrează, dar pe noi, ca politicieni responsabili, ne îngrijorează!