Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 februarie 2008
Informare · informare
Ioan Stan
Discurs
„Secretele formularelor E. 112”
Despre formularele E. 112, în baza cărora pacienții cu boli grave ce nu pot fi tratați în România au dreptul la asistență medicală în clinici din străinătate, s-a aflat din mass-media.
Este dureros ca familia sau cei ce au/sau au avut în îngrijire pacienți cu boli grave să afle din mass-media că au avut sau au posibilitatea tratării acestora sau chiar să fie salvați în alte țări.
De la începutul anului 2007 și până în prezent, cu siguranță că multe cazuri ar fi putut fi rezolvate dacă pacienții sau familiile acestora știau despre această posibilitate, dar autoritățile, unii medici și chiar casele de asigurări de sănătate județene au făcut un secret din aceasta.
Se dă vina pe medicii de familie, spunându-se că aceștia au fost informați de existența acestui formular, dar consider că este o cale jalnică din partea autorităților medicale de a se disculpa în acest fel.
Ministerul Sănătății, C.A.S. și unele cadre cu funcții de răspundere de la nivelul spitalelor județene se fac vinovați pentru neinformarea și nesusținerea unei campanii de informare în rândul populației.
Probabil că cei care aveau datoria de a informa populația au „secretat” acest formular în mod intențonat.
De ce să se complice medicul curant cu întocmirea unui raport medical pentru pacient, care să conțină recomandarea pentru efectuarea tratamentului în străinătate?
De ce să-și pună în discuție profesionalismul și faptul că serviciul medical corespunzător diagnosticului pacientului nu poate fi asigurat în clinica unde el este medic sau șef de secție?
Sau de ce să piardă el un pacient care, chiar dacă nu are prea multe șanse de vindecare, este de multe ori, pentru medicul curant, o sursă de întregire a bugetului personal? Doar se știe că sănătatea nu are preț!
Altfel nu pot să înțeleg nici acum, după ce se cunosc secretele formularului E. 112, reținerea unor medici de a-și informa pacienții cu boli grave de posibilitatea tratării acestora în clinici din străinătate sau refuzul acestora în ce privește întocmirea documentației necesare.
Solicit Ministerului Sănătății ca, prin intermediul massmedia și al altor mijloace, să facă o campanie de informare a populației despre condițiile obținerii acestui formular și obligativitatea medicilor, acolo unde este cazul, de a întocmi documentația necesară obținerii aprobărilor celor în drept.
Față de cele de mai sus, solicit, cu deosebit respect, intervenția Ministerului Sănătății, și, în același timp, a mi se face cunoscute în scris, măsurile luate.
*
Mi-a plăcut întotdeauna matematica. Am avut șansa de a mă instrui în domeniu cu profesori dedicați procesului pedagogic și elevilor. Îmi plăcea foarte mult mai ales unul dintre dascălii mei, care, pentru a aduna către matematici mințile noastre doritoare de ieșire din peisajul școlăresc de zi cu zi, obișnuia să ne „traducă” în fragmente de realitate mărimile rezultate din calcul. Ne plăcea cu adevărat și mai ales ne trezea interesul.