Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florian Daniel Geantă
Discurs
„Securitatea alimentară revine în prim plan”
Europa Occidentală trăiește sub puternica impresie lăsată de bacteria ucigașă E.coli, care a făcut peste zece victime numai în Germania, țară ale cărei reguli în materie de securitate alimentară constituie etalonul european.
În nenumărate rânduri am atras atenția asupra importanței controlului sanitar-veterinar al tuturor alimentelor care ajung pe mesele românilor, indiferent dacă ele au fost rezultatul producției interne sau al importurilor.
Medicii din lumea întreagă ne avertizează de ani buni de zile asupra faptului că peste 60% din problemele de sănătate ale oamenilor provin din calitatea alimentației și a apei potabile. Dar cine îi ascultă?!
Una dintre obligațiile majore ale producătorilor, dar și ale comercianților, rămâne marcarea trasabilității produselor, ca formă de garanție în securitatea alimentară.
Pentru noi, românii, acest lucru este cu atât mai mult un deziderat, cu cât sute de mii de tone de alimente ajung în galantare prin evitarea tuturor formelor de control, prin evaziune fiscală.
Deja celebra bacterie E.coli a fost identificată ca fiind transmisă cu ajutorul unei banale legume, castravetele produs în Spania. Stau și mă întreb și vă întreb: deși autoritățile române au afirmat că nu există niciun risc astăzi pentru populația din România, ce se va întâmpla mâine?!
Nu cred că vreun român a uitat anii ’90, atunci când se formau cozi la carnea congelată de zeci de ani, pe care Occidentul considera oportun să o valorifice la noi în țară. Câte astfel de reziduuri alimentare nu au ajuns în ultimii ani pe mesele românilor și, culmea, la prețuri uriașe!
Scopul declarației mele de astăzi este de a avertiza atât autoritățile sanitar-veterinare, dar și pe cele vamale ca astfel de produse să nu poată trece frontiera. Nu aș vrea să nu amintesc că atunci când în România, în Timiș, s-a descoperit pestă porcină, România nu a mai putut exporta carne pentru mult timp. De ce nu am face și noi la fel cu legumele spaniole?!
În plus, temerea mea este mai puțin legată de comerțul oficial, și mai degrabă de cel neoficial, fraudulos, pe unde de obicei intră produse alimentare expirate, contaminate și la prețuri accesibile pentru români.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.