Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 noiembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cristina Ancuța Pocora
Discurs
„Senatorilor PD-L nu le pasă de persoanele cu dizabilități”
Alienarea Guvernului Boc și a colegilor săi de partid este totală. Membrii PD-L parlamentari trăiesc într-o altă lume, una paralelă celei reale, în care România cotidiană este doar un vis urât. Asta pentru că România cotidiană are nevoie de ajutor, iar domnii de la PD-L nici nu clipesc la solicitări.
Ultimul exemplu în care membrii PD-L și-au demonstrat nepăsarea totală față de oameni s-a înregistrat ieri, la votul final din plenul Senatului.
După cum știți, am depus la Parlament o propunere legislativă de modificare a Legii nr. 448/2006 privind protecția
și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Prin acest demers legislativ, peste 600.000 de persoane cu dizabilități urmau să primească o indemnizație lunară egală cu valoarea pensiei minime, și anume 350 de RON _._ Chiar dacă este un an de criză, se puteau găsi bani la buget pentru acordarea acestor drepturi. Ca inițiator, am propus, ca sursă de finanțare, instituirea unei taxe pe lux, pe jocurile de noroc _._ Practic, prin suprataxarea acestor servicii, persoanelor cu dizabilități li s-ar fi putut acorda indemnizația.
Mai mult, în Comisia pentru muncă din Senat, proiectul de lege a înregistrat o largă majoritate, inclusiv reprezentantul Guvernului a fost de acord cu inițiativa.
Din păcate, odată ajunși la votul final, senatorii PD-L au uitat tot. Au băgat capetele în pământ și au votat, ca oile, după cum le-a cerut liderul de grup. Așa se face că proiectul a fost respins de plenul Senatului, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru o lege organică.
Eu rămân însă optimistă și sper ca în Camera Deputaților – Cameră decizională – demersul meu să fie acceptat. Asta pentru că societatea românească, prin reprezentanții săi legitimi, trebuie să le întindă o mână de ajutor persoanelor cu dizabilități.
Sunt convinsă că, împreună cu toate organizațiile din domeniu, vom reuși să-i convingem pe deputați să voteze pozitiv. Printr-un gest mic, ei pot aduce o rază mare de speranță în sufletele a sute de mii de persoane cu handicap.
Cred că, dincolo de scandalurile politice interminabile, putem să ne oprim cu toții în loc o secundă și să ne gândim, din Parlament, la cei aflați în nevoie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.