Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2017
other · respins
Glad Aurel Varga
Aprobarea suplimentării ordinii de zi 32
Discurs
„Septembrie 2017 – un început de an școlar fără manuale, fără auxiliare, fără resurse”
Am urmărit declarațiile câtorva reprezentanți ai PSD, guvernanți și parlamentari, cu ocazia începutului de an școlar. În timp ce ministrul educației a avut grijă să aibă ultimul cuvânt la observațiile pertinente ale Președintelui României referitoare la situația dezastruoasă din sistemul de învățământ, un parlamentar al PSD a întrebat, mai mult sau mai puțin retoric, „care copil merge cu drag la școală?”, pentru că, în România anului 2017, „a merge cu drag la școală” este un ideal de neatins pentru partidul de guvernare și, mai presus de declarații, acest lucru este dovedit de lipsa de interes, viziune și acțiuni concrete care să ducă la o îmbunătățire a educației naționale.
Se fac studii pentru asigurarea fericirii elevului, se fac ore pentru pregătirea tinerilor, astfel încât aceștia să facă față provocărilor unui secol ce evoluează rapid, ca tehnologie, ca mod de viață, ca aspirații, în alte țări, în acele țări care vor primi peste câțiva ani români ca forță de muncă.
România ocupă locul 3 în Uniunea Europeană la abandonul școlar. România depășește cu 10% media europeană a indicelui NEET, adică proporția de tineri între 19 și 24 de ani care nu sunt angajați și nu sunt incluși într-un program de educație sau de instruire.
România și-a întâmpinat astăzi elevii din clasele pregătitoare cu școli cu pereți scorojiți și „fără manuale, fără auxiliare, fără resurse”, cu improvizații, cum este compendiul introductiv pentru gimnaziu, cu vizite și discursuri ale reprezentanților PSD la anumite școli, acolo unde s-au vopsit fațadele, acolo unde au dat bine în fotografii.
O guvernare care încearcă soluții de moment, în detrimentul elevilor și al profesorilor lor, experimentează, în fapt, propriile decizii strâmbe pe spatele unui sistem de educație obosit, subfinanțat.
Domnilor guvernanți ai PSD,
Știm că un popor fără educație v-ar aduce o masă mai mare de manevră. După aproape trei decenii în care educația a fost neglijată în mod consecvent, s-a atins anul acesta o limită inacceptabilă.
Ca tânăr politician, voi susține orice inițiativă, voi sprijini orice demers sau proiect care va contribui la restructurarea sistemului de educație național, în sensul asigurării oportunităților de dezvoltare, personală și profesională, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.