Marius Rogin

„Serbia a scăpat de statutul de paria Europei”

Oficializarea candidaturii Serbiei la UE este percepută la Belgrad ca o șansă. Sârbii știu că mai sunt națiuni din vestul Balcanilor care dispun de acest statut, fără a beneficia de o apropiere reală de blocul comunitar.

Cu acest succes diplomatic în mapă, președintele Boris Tadić poate intra cu mai mult optimism în campania electorală. În mai se votează un nou parlament, iar forțele politice din jurul șefului statului nu ar putea primi o susținere mai puternică din partea Bruxelles-ului. Practic, Serbia se leapădă de statutul de paria Europei. Nu doar proeuropenii au un argument în plus, de acum conservator-naționaliștii, cum e fostul președinte iugoslav Vojislav Koštunica, vor avea probleme să contrabalanseze aportul de capital electoral din tabăra prezidențială.

Ușa integrării euroatlantice e deschisă, dar, pentru a-i trece pragul, Serbia mai are de rezolvat cel puțin o problemă: disputa teritorială din Kosovo. Cât timp Serbia consideră Kosovo parte a propriului teritoriu, în vreme ce Kosovo își pretinde propria statalitate, dezvoltarea democratică este împotmolită în ambele tabere. Or, un deficit democratic împiedică procesul de aderare – și chiar provoacă fisuri în Uniunea Europeană, acolo unde mai există țări ce nu recunosc Kosovo drept stat suveran.

Cu o comunitate sârbă pentru care Belgradul își asumă responsabilitatea în interiorul Kosovo, subiectul este și mai complicat. Dincolo de faptul că 80 de state au recunoscut Kosovo în actualele sale limite administrative, ideea deplasării granițelor este explozivă: o singură deplasare ar genera în Balcani un picaj în domino. Bosnia-Herțegovina și Macedonia sunt extrem de sensibile la astfel de provocări.

Probabil că o preluare a problemei negocierilor de către Uniunea Europeană ar fi o cale, mai ales că experiența cipriotă ar putea fi o lecție despre cum europenii ar trebui să fie mai activi în rezolvarea unor asemenea diferende teritoriale.

Între timp însă pentru Guvernul de la Belgrad de abia acum încep demersurile dificile. Reformele ce urmează nu vor fi deloc populare. Administrația publică se cere modernizată și debirocratizată, corupția se cere combătută. Justiția are nevoie de o independență autentică, iar economia de stat, oricum afectată de criză, nu poate scăpa de privatizare. Costurile integrării europene nu vor fi mici. Cu riscul de a tăia din optimism, o privire către vecinii greci nu ar strica.