Constantin Avram

„Setea de dreptate”

În mult frământata societate românească constituită după Revoluția din 1989, dar mai ales după ce magistrații s-au bucurat de inamovibilitate, noi, românii, am constatat, fără putință de tăgadă, că perioadele marcate de instabilitate economică, socială sau politică reclamau stringent nevoia societății românești de dreptate și de adevăr!

Chiar, la un moment dat, parcă prin 2000, a fost constituită o alianță politică menită sau al cărei scop declarat era tocmai dreptatea și adevărul, proiect politic eșuat din cauza fostului președinte, Traian Băsescu. Dreptatea, cea mult așteptată de poporul român, se făcea din ce în ce mai nevăzută, iar adevărul s-a limitat numai la nivelul percepțiilor personale ale fiecărui individ, tocmai pentru că în sistemul justiției românești au apărut fisuri grave.

Aceste fisuri au generat, în timp, disfuncționalități majore ale sistemului juridic românesc, chiar dacă Uniunea Europeană veghea, prin mecanismul de cooperare și verificare, vestitul MCV, la echilibru în interiorul sistemului. Guvernele și formațiunile politice aflate la putere și-au propus de fiecare dată un pachet de legi ale justiției care să intre în dezbatere publică și apoi să fie adoptate. Totul, dar absolut totul, a rămas la nivel de intenție.

În zilele noastre, sub masca „luptei împotriva corupției la nivel înalt”, s-au conturat adevărate tabere în interiorul sistemului juridic, în funcție de relațiile interpersonale sau de interese. Legea răspunderii magistraților a rămas un deziderat neatins, iar CEDO ne-a aplicat de fiecare dată sancțiunile financiare corespunzătoare fiecărui caz de derapaj al magistraților. Dacă ar fi rămas numai aceste pierderi ale statului român, ar fi fost ceva, dar ne întrebăm cine va repara cursul vieții românilor condamnați pe nedrept, arestați pe nedrept, cine va repara carierele profesionale sau viața de familie a celor în cauză?! Eu sunt convins că nimeni!

De aceea, eforturile ministrului Tudorel Toader reprezintă un bun început. Dar, odată cu apariția acestui pachet de legi supuse dezbaterii publice, am constatat declanșarea unei confruntări surde pentru putere în interiorul societății românești. Mă întreb de ce!

Am un răspuns foarte simplu: pentru că, până acum, justiția, sau mai exact sistemul justiției, a fost folosită ca o excelentă armă politică. De aceea, încerc aici să-mi expun câteva puncte de vedere ale omului simplu de pe stradă, fără pregătire juridică, după cum urmează:

1. Inspecția Judiciară, ca instrument de control al actului juridic, este bine să fie entitate autonomă;

2. Consiliul Superior al Magistraturii să numească procurorul-șef al DIICOT și pe cel al DNA, la propunerea ministrului justiției;

3. procurorul general al României să fie numit de Președintele României, în urma unui proces electiv sau la propunerea CSM;

4. Președintele României nu trebuie să numească procurorii DNA sau DIICOT, pentru simplul motiv că este om politic.