Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2013
Informare · retras
Dorel Covaci
Discurs
„Sfântul apostol Andrei, ocrotitorul românilor”
Sfântul apostol Andrei s-a născut în Betsaida, Galileea, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte. Pentru că Andrei era de origine evreu, nu se cunoaște cu certitudine dacă numele său este real, acesta fiind de origine greacă („andreas” = viteaz, bărbătesc).
Pentru romani, numele Andrei este legat de lupi și derivă din vechea denumire a dacilor (daoi-lupi) și din simbolul lor, lupul. Legenda spune că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi însoțit pe apostolul Andrei, pe drumul dinspre Dobrogea spre peștera care i-a servit drept adăpost pe teritoriul țării noastre.
Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru și cel dintâi apostol chemat de Domnul. Înainte de a-L urma lui Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Dorința de a-L urma pe Hristos se naște în el în momentul în care îl aude pe Sfântul Ioan rostind cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
Chemarea sa la apostolie se face mai târziu și este relatată de Sfântul evanghelist Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut doi frați, pe Simon, ce se numește Petru, și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18–20).
Din acele momente, la fel ca și ceilalți apostoli, Sfântul Andrei L-a urmat pe Mântuitorul, I-a fost alături când a săvârșit minunile, s-a hrănit din Cuvântul dumnezeiesc, a fost martor al patimilor Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi și s-a întărit în credință, în ziua Învierii.
Se cunoaște că după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, punând bazele Bisericii creștine. La Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din jurul anilor 49–50 d.Hr., s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare în misiunea de propovăduire a Evangheliei. După tradiția Bisericii, apostolului Andrei i-a revenit Sciția (Dobrogea), dar și teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său, Petru, prin Asia Mică, apoi a ajuns în Peninsula Balcanică, prin Turcia de azi, până în Sciția, unde s-a oprit un timp. Apoi și-a continuat misiunea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de către ceilalți apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în orașul Patras. Acolo a murit ca martir.
Deși nouă ne este cunoscută tradiția care relevă că apostolul Andrei a murit pe o cruce în forma de X (Crucea Sf. Andrei), istoricii susțin că această practică datează abia din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici o fixează în timpul persecuțiilor împăratului Nero, prin anii 64–67, alții în vremea lui Domițian (81–96). Moaștele sale au fost duse la Constantinopol, în anul 350. În anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a redat locuitorilor din Patras capul Sfântului Apostol. În urma celei de-a patra cruciade, moaștele Sfântului Andrei au ajuns la Amalfi, în Italia, apoi, în 1462, ele au fost duse la Roma. În anul 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras.