Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2018
Declarații politice · adoptat
Alina Teiș
Discurs
„Sfârșitul unui alt an școlar”
Discursul de astăzi face referire la încheierea unui nou capitol important pentru cei pe care eu îi consider a fi cei responsabili de un viitor mai frumos, un capitol care se termină atât cu bune, cât și cu mai puțin bune, însă fără de care copiii noștri nu ar evolua. Așadar astăzi vreau să analizez încheierea unui alt an școlar. Anul școlar 2017–2018 a fost unul cu adevărat plin, în cele peste șase mii de școli existente în țară, plin de reușite, dar și de eșecuri, pe alocuri, de emoții, dar, cel mai important, de o mulțime de lecții învățate. A fost un an în care ne-am mândrit cu sutele de elevi care au câștigat premii la competițiile naționale și internaționale, un an în care am încercat să le oferim copiilor noștri șansa la o educație performantă, exact așa cum vedem în țările dezvoltate.
Am făcut și noi ceva. Nu știu cât de mult, însă știu sigur că ne-am străduit. Le-am mărit salariile profesorilor cu 20%, în speranța că și actul educațional se va îmbunătăți. Astfel, salariul unui profesor debutant a crescut cu peste 1.200 de lei. Însă bani mai mulți au primit și învățătorii cu studii medii, precum și cu vechime, acolo unde salariul a depășit 4.700 de lei.
Totodată, am încercat să le oferim elevilor o masă mai sănătoasă. Anul acesta a fost promulgată Legea privind fructele și legumele proaspete în școli, pentru a-i încuraja pe cei mici să consume mai des alimente bogate din punct de vedere nutritiv. Acestea ar fi câteva dintre obiectivele pe care le-am îndeplinit.
Știu că încă avem multe probleme de rezolvat. Mă refer aici la abandonul școlar, la numărul redus de profesori, la școlile care nu au autorizație de incendiu sau la rata de promovabilitate de la examenele naționale. Însă știu sigur că, dacă fiecare dintre noi se implică, sistemul de educație din România se poate îmbunătăți, iar elevii noștri pot deveni din ce în ce mai buni.
Acum, la sfârșit de an școlar, nu pot decât să le urez vacanță plăcută tuturor elevilor. Să se întoarcă și mai buni, cu forțe proaspete pentru anul care va urma!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.