Dorel Covaci

„Sfinții Împărați Constantin și Elena”

La 21 mai, bisericile ortodoxe și cele romano-catolice îi serbează pe Împăratul Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena Augusta. Aceasta este și sărbătoarea de hram a Catedralei Patriarhale din București. Constantin I sau, cum i se mai spune, Constantin cel Mare s-a născut în 272/274 d.Hr., în localitatea Naissus (astăzi Niș, în Serbia) și a condus Imperiul Roman între 306 și 337 d.Hr.

Potrivit istoricilor Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu, în toamna anului 312, în ajunul unei lupte, Constantin a zărit pe cer, deasupra soarelui, o cruce strălucitoare, ce purta inscripția „prin acest semn vei birui”. Pe timpul nopții, se spune că i s-a arătat în vis Iisus Însuși, cerându-i să pună semnul crucii pe steagurile soldaților, pe scuturi și pe arme, ca o protecție în bătălie. Constantin a făcut întocmai și a obținut o victorie zdrobitoare, în ciuda faptului că dispunea de doar 20.000 de oșteni contra 150.000 ai lui Maxențiu, adversarul său.

Pe celebrul Arc de Triumf de la Roma, care se păstrează și la ora actuală, a poruncit să se scrie: „Invinctu divinitatis” (Prin inspirație divină), ca recunoaștere a meritului divinității în obținerea victoriei.

La câteva luni după bătălie, în ianuarie 313 d.Hr., dă Edictul de la Mediolanum (Milano), prin care creștinismul devine religie oficială a Imperiului și își sfătuiește supușii să se creștineze. Abia în 380 d.Hr. însă creștinismul ajunge religie de stat, în timpul lui Teodosie cel Mare.

Constantin cel Mare dispune scutirea Bisericii creștine de impozite, îi acordă dreptul de a primi donații, interzice pedepsele prea crude sau degradante și simplifică formalitățile pentru eliberarea sclavilor.

În anul 321 d.Hr., duminica devine zi oficială de odihnă în tot imperiul.

În 325 d.Hr., Constantin convoacă Sinodul de la Niceea, cu participarea a 318 sfinți părinți, unde se condamnă învățătura lui Arie, care neagă latura divină a lui Iisus Hristos, se stabilește formula „Fiul lui Dumnezeu, cel de o ființă cu Tatăl”, se elaborează șapte articole ale Crezului și data Paștilor, ca prima duminică de după luna plină, după echinocțiul de primăvară.

Pune bazele orașului Constantinopole, inaugurat în anul 330, care avea să devină capitala Imperiului Roman de Răsărit sau Bizanțul, cum i se mai spune, până în 1453, când ajunge sub ocupație turcească.

Constantin I este convertit la creștinism pe patul de moarte de către Episcopul Eusebiu de Nicomidia, moare pe 22 mai 337, în Duminica Rusaliilor, și este înmormântat în propria ctitorie, Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopole.

Împărăteasa Elena (248–329 d.Hr.) s-a născut în provincia Bitinia. La intervenția împăratului Dioclețian, soțul ei, generalul Constanțiu Chlorus, divorțează, iar ea nu se mai căsătorește niciodată. A fost o femeie foarte credincioasă, căreia i se atribuie găsirea rămășițelor celor trei magi și a Sfintei Cruci a lui Iisus Hristos. În anul 326 pleacă în pelerinaj la Ierusalim, face săpături pe Dealul Golgotei și găsește trei cruci, cea a lui Hristos și a celor doi tâlhari răstigniți împreună cu El. Pentru a descoperi care este cea sfântă, sunt atinse de trupul unui mort. Acesta învie la apropierea de Crucea Domnului.