Emil Marius Pașcan

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Distinși colegi,

După Săptămâna Mare și, sigur, aerisiți sufletește, mai calmi, mai împăciuitori, mai buni, și în cazul acestui proiect de lege poate că ar trebui să fim mai solomonici.

Ei, bine, nu e nimic altceva decât un proiect care statuează sau restatuează ceea ce ar trebui să fie la loc de cinste, simbolurile noastre oficiale, naționale.

Și nu cred că se pune problema dacă a fost sau nu vreun inițiator prezent la ședință. Sunt câteva articole, în două file A4, așa că putea oricine, lesne, să le parcurgă. Nu presupun niciun fel de interpretări, decât că vin în completarea legislației actuale, care, de altfel, stipulează cum se arborează drapelul României, în ce condiții, când se intonează imnul național, la ce manifestări.

De data aceasta, consacră mult mai clar și fără a ne teme, a ne rușina, a ne sfii de valorile noastre identitare, naționale, fundamentale, ceea ce este firesc.

Și aș vrea să vă spun ceea ce nu cunoașteți. Cei care nu aveți șansa să coexistați într-o zonă a multiculturalismului mult clamat astăzi, o valoare și filozofică, mult disputată și considerată un eșec în Uniunea Europeană, ei, bine, înțelegeți că, de pildă, la noi, în Ardeal, se arborează însemne necunoscute, însemne nerecunoscute oficial, așa-zise drapele de instituții ale administrației publice locale, pe primării. Și ca să ajungă să fie date jos de acolo se judecă prefecții, câte un an și jumătate, uneori chiar doi. Și aici vorbim de situația însemnului așa-zisului „Drapel” al așa-zisului „Ținut Secuiesc”.

Dacă ajungem să ne sfiim atunci când nu suntem în stare, nu reușim să susținem arborarea drapelului național pe o clădire a administrației publice locale și trebuie să ne judecăm doi ani de zile ca să reușim să-l dăm jos, atunci înseamnă că avem o problemă cu identitatea noastră națională, de a fi români.

Nu este suficient ca aceste lucruri doar să le declamăm într-un mod demagogic, pompos adeseori – sigur, bine intenționat – fără a ne îngriji ca ele să fie – aceste chestiuni de identitate națională – statuate, stipulate, clarificate odată pentru totdeauna, prin lege. Și să scăpăm de aceste agresiuni minoritare, aceste probleme identitare care, într-un fel sau altul, pe noi ne umilesc, în centrul țării, fie că unii acceptați acest lucru sau nu.

De aceea, despre ce se face vorbire în acest proiect de act normativ? Despre interpretarea imnului național și la alte manifestări sportive decât cele internaționale. La cele naționale, de ce nu? Despre interpretarea, intonarea imnului național la începerea școlii, la începerea programului instituțiilor de învățământ preșcolar. Despre intonarea imnului național, în variantă vocală, la începutul programului Televiziunii Naționale, publice, a Radioului public și a celorlalte instituții mass-media, chiar private.

De ce, oameni buni? Pentru faptul că, dacă sunteți atenți, înaintea unui meci de fotbal, de pildă, o să vedeți că toată lumea intonează prima strofă a imnului național, iar mai apoi auzim un gângurit, așa, sau un hăulit. Pentru că nu se mai știu versurile.