Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2018
other · respins
Carmen Ileana Mihălcescu
Discurs
Și acest alineat o să vă cerem să-l supuneți votului, astfel încât să putem să votăm împotrivă și să încercăm să-l respingem.
Pentru că aș vrea, doar în câteva secunde, să vă explic toată strategia prin care această instituție se pune la butoniera majorității de la guvernare. Practic, în momentul în care ați preluat puterea, prin votul a milioane de oameni, printre primele instituții vizate a fost ANCOM, cu o piață considerabilă, mulți bănuți – 4 miliarde de euro.
Pentru incompetență, ați ajuns să vă demiteți propriul premier, votat de majoritate, pe domnul Grindeanu.
Însă, pentru că Domnia Sa încă vă crea probleme, atunci a trebuit să-i găsiți o sinecură. Și cum să-i găsiți sinecură domnului Grindeanu? Dându-i o funcție foarte importantă.
Și atunci ați luat ANCOM-ul de la Președintele României și l-ați dus la Guvern, iar Guvernul Tudose l-a propus pe domnul Grindeanu în fruntea acestei instituții care gestionează 4 miliarde de euro.
Așadar cred că este rușinos. Și, pentru că este rușinos, încercăm să aducem această instituție din nou în niște parametri astfel încât președintele – care este deasupra partidelor politice și a unor jocuri mizerabile, pentru a pune mâna pe o piață financiară de 4 miliarde de euro...
Vă solicităm să renunțați la această procedură, prin care majoritatea parlamentară, acum, prin această lege, nu mai lasă la Guvern, duce la Parlament, la Parlament se votează pe niște criterii inexistente, iar demiterea nici măcar nu se mai face în baza unui raport de activitate, ci exact când nu vă mai convine pe cine ați pus în fruntea acestei instituții.
Apelul nostru este să vă reveniți, dacă se poate, și să lăsați instituțiile statului să funcționeze în baza legii!
Opriți această modalitate de acțiune politică, prin care schimbați legea, schimbați instituții...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.