Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2016
other
Ion Ghizdeanu
președintele Comisiei Naționale de Prognoză
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Ministerul Finanțelor Publice a primit întrebarea formulată de doamna deputat. S-a încercat să se dea un răspuns cuprinzător, pe parcursul a cinci pagini de scrisoare foarte detaliată, asupra unor prevederi legate de... și fiscale, și programele de sprijin; a fost și transmis.
Aș vrea să evidențiez, în primul rând, ceea ce este și în lucrare, realitatea economică, conform căreia, într-adevăr, județul Vaslui are cel mai scăzut nivel al PIB pe locuitor, inclusiv din punctul de vedere al puterii de cumpărare, se situează la media de 25 din media UE, dar și 47 la nivel național. Este o realitate în ceea ce privește structura economică a județului Vaslui: prezintă diferențe față de cea a economiei naționale, pentru că aici agricultura are în jur de 10%, în timp ce la nivel național este 5%.
În același timp, progresele totuși trebuie evidențiate sau au fost evidențiate și în scrisoare, respectiv că PIB-ul pe locuitor în județul Vaslui s-a dublat, între 2000 și 2014, de la 12% față de media UE la 25% în prezent; de asemenea, creșterea economică în județ a fost, după criză, relativ importantă, chiar dacă în ultimii ani a fost sub media națională.
De asemenea, în scrisoare s-a evidențiat faptul că, în ce privește declararea zonelor defavorizate, care se face potrivit prevederilor ordonanței de urgență, Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în a interveni în hotărârea administrației publice locale, deoarece se încalcă principiul autonomiei locale.
Un al treilea domeniu abordat în răspunsul Ministerului Finanțelor Publice este cel legat de programele de sprijin ale mediului de afaceri. Au fost evidențiate programele de sprijin la care mediul de afaceri din județ poate apela. Dintre ele, foarte important este Programul pentru Promovarea Dezvoltării Regionale. Instituirea acestei scheme s-a făcut prin Hotărârea Guvernului nr. 332/2014, pentru a sprijini investițiile care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. În această schemă au fost aprobate 13 proiecte de investiții, sunt în analiză 21 de proiecte de investiții și evident că există toată disponibilitatea ministerului pentru ca la aceste 21 de proiecte să fie analiza finalizată cât mai repede, dar nu există în acest domeniu vreo posibilitate de orientare, însă condițiile sunt egale pentru toți cei care depun proiecte de investiții pentru dezvoltarea regională. Am înțeles că aici s-a discutat și despre programul de IMM; nu-l discutăm.
Din punctul de vedere al fiscalității – este al treilea domeniu din scrisoare –, din punctul de vedere al impozitului pe profit, s-au dat toate detaliile asupra dificultății de a face o anumită diferențiere.
De asemenea, și la cotele reduse de TVA este de specificat poate puțin mai mult, pentru că există discuții. Și întrebați cu privire la introducerea unei cote reduse de TVA pentru livrarea de produse și linii de producție specifice