Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Eugen Bejinariu
Discurs
„Și dialogul politic a devenit sărac și stereotip în România” Realitățile noastre de astăzi ne arată o mare polaritate socială: sărăcie în gospodăriile celor mai mulți români și bogăție până la opulență la cei care se află la putere sau sunt alături de aceasta. Și perspectiva românilor rămâne tot gravă, deoarece avem de plătit datoria de 90 miliarde de euro la FMI și bănci, plus dobânzile care se vor întinde pe mai mulți ani în viitor. Oare ce vină au tinerii de astăzi pentru realitatea creată de această guvernare risipitoare, arogantă și incompetentă?
În fața acestor realități, vin liderii PDL și ne tot spun ba că am ieșit din criză, ba că avem creștere economică, ba că România este pe drumul cel bun și, pe deasupra, că în anul 2012 PDL va câștiga pentru încă un mandat puterea în România. Și o fac cu aceleași așa-numite argumente, cu aceleași vorbe, dar mai ales cu agresivitate, pentru ca noi să înțelegem odată ce ne spun cei de la putere. Stereotipie peste tot în zona puterii!
Când s-a tăiat 25% din salariile bugetarilor, când au fost diminuate alocațiile pentru mame și copii, când s-au recalculat (redus) pensiile militarilor și când au fost impozitate pensiile sub numele de asigurări de sănătate, parlamentarii puterii au spus că Guvernul Emil Boc a luat măsurile care trebuiau luate. Nu mai acceptă că ar fi fost posibile și multe alte măsuri mult mai bune pentru ieșirea din criză. După ce a declarat că tăierea salariilor cu 25% se aplică numai până la sfârșitul anului 2010, Guvernul s-a grăbit să schimbe Legea salarizării prin asumarea răspunderii, pentru ca acum, în anul 2011, să vorbească de creșterea cu 15% a salariilor.
Recent, domnul prim-ministru ne spunea că Guvernul PDL-UDMR „a salvat România de la colapsul economic”, a asigurat ieșirea din criză și creșterea economică și ne aflăm pe drumul cel bun.
O altă conduită a liderilor PDL privește generalizarea. Când noi vorbim de tot felul de tăieri de drepturi salariale ori venituri, de lipsa locurilor de muncă și a investițiilor, de extinderea sărăciei, liderii puterii ne spun că toate acestea sunt rezultatul celor 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Au uitat, bunăoară, că, în guvernarea Adrian Năstase, România a avut creștere economică de peste 8%.
Noi vorbim concret de cazurile doamnei Roberta Anastase, președinta Camerei Deputaților, care a numărat 170 de voturi „pentru” când în sală erau 80 de deputați, de Monica Iacob-Ridzi sau de domnul deputat Dan Păsat, cu grave probleme de nerespectare a legii. Aceiași lideri ne răspund că toată clasa politică a adus România în starea ei de astăzi.
Sunt silit să constat că un astfel de dialog stereotipizat s-a propagat de la vârful puterii până la nivelul organizațiilor PDL județene și locale. Altădată, în regimul comunist, s-a folosit „limba de lemn”, pe care o putem găsi în diverse scrieri, dar acum oare despre ce fel de limbă putem vorbi în lumea puterii, cu iradieri peste tot? Nu cumva ne aflăm în zona „limbii PDL-iste stereotipizate”? Cei de la putere, toți, vorbesc la fel – spune cetățeanul din Bucovina istorică! Am ajuns ca după primele comentarii să deducem apartenența politică a interlocutorilor, ceea ce apreciez drept o altă gravă tară a regimului Traian Băsescu.