Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2010
other
Anghel Stanciu
Discurs
Și, doamna președinte, deci am trei chestiuni de procedură.
Deci această chestiune de procedură o finalizez imediat.
Deci s-a luat în discuție că contează numărul de înregistrare de la comisie și, în speță, acesta este primul, în condițiile în care, conform art. 141 și alin. (10) din regulament, Consiliul Economic și Social, „Proiectele de lege se înaintează Camerei Deputaților însoțite de avizul Consiliului Legislativ.” Singurul care nu are avizul Consiliului Legislativ este cel al Guvernului, adică CES-ul, care este astăzi în dezbatere.
De asemenea, acest proiect nu are avizul Consiliului Legislativ, ci este dat la forma inițială care a fost pusă în dezbatere publică.
## Doamnă președinte,
Am ridicat aceste probleme pentru că trebuie să rezolvați niște chestiuni care privesc cele aprobate, cele respinse, să nu ne trezim că pleacă cinci legi deodată la Senat, aprobate unele tacit și unele netacit.
Am ridicat, de asemenea, pentru că, fie că vreți, fie că nu vreți, roata morii se învârtește și se va ajunge la situația în care, nu? veți fi în opoziție și veți vedea că se pot introduce proiecte de lege prin această nouă cutumă.
Două vorbe pentru celelalte chestiuni de procedură.
Doamna președinte, art. 69 alin. (2) precizează că atunci când Camera Deputaților este Cameră decizională, raportul se distribuie cu trei zile înainte distinșilor deputați. Uitați-vă în sală și vedeți că mai mult de 15 laptopuri n-avem. Se multiplică și se difuzează. Deci nu s-a multiplicat pe suport de hârtie, iar colegii, în afară de cei care au laptopuri, nu au textul. Cred că este o greșeală.
De aceea, aș dori, doamna președinte, să găsiți o modalitate prin care toți colegii să aibă textul în față, să poată să se exprime.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.