Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2009
Declarații politice · respins
Gheorghe David
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Ceea ce spunea domnul secretar de stat... avea dreptate, ceea ce a spus domnul președinte al comisiei, de asemenea, este corect, și ceea ce a spus domnul senator Ghișe. Într-adevăr, ceea ce s-a făcut incorect a fost cu acea ordonanță care a avut ca bază Legea nr. 341/2004, acolo a fost greșeala. Iar pentru ca să se poată repara, domnul senator Ghișe are dreptate, trebuie să aprobăm cererea de reexaminare, ajunge la Camera Deputaților, nu are termen de aprobare tacită și, între timp, acea inițiativă și propunere, pe care am semnat-o și eu, și alți colegi, ajunge să clarifice toate aceste probleme.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.