Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 noiembrie 2009
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Și eu subscriu la punctul de vedere al domnului senator Daea, fiindcă, mai de mult, am fost deranjat de modul în care Consiliul Legislativ punea problema că nu sunt bani. Nu acesta este motivul cu care trebuie să convingă Parlamentul României.
Dar, în cazul de față, consider că nu au nicio vină colegii din Senatul României pentru faptul că nu au avut timp să zăbovească pe sutele de pagini ale Codului fiscal și să vadă că durerea este extraordinar de mare în rândul multor categorii socioprofesionale, acolo unde vor descoperi români care nu au nici pensii și cărora li s-au impozitat veniturile de vreo patru ani, amânate an de an la impozitare. Dacă vând un ou sau un litru de lapte, așa cum este Codul fiscal, este supus unei impozitări. Așa este el.
În momentul de față a ne gândi la oamenii care iau 20 de milioane de lei și a nu ne gândi la oamenii care câștigă într-un an două milioane de lei mi se pare că este sfidător, iar oamenii ne vor taxa.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.