Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2012
Informare · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Și eu vă mulțumesc.
Acum intrăm în votarea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995.
Comisia juridică, de disciplină și imunități propune adoptarea proiectului de lege.
Am să-l invit pe domnul ministru Corlățean să spună câteva cuvinte.
Vă rog, domnule ministru.
## **Domnul Titus Corlățean** _– ministrul justiției_ **:**
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Pe scurt, voi exprima susținerea Guvernului pentru adoptarea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici. Este o lege extrem de importantă pentru implementarea noului Cod civil. Reprezintă o activitate, aș spune, extrem de pozitivă a Parlamentului României, a tuturor grupurilor parlamentare, un obiectiv important în cadrul procesului de reforme pe care România le avansează în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare și aș vrea de pe acum să vă mulțumesc pentru activitatea dumneavoastră.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.