Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2015
Informare · respins
Florin Iordache
Discurs
Și eu vă mulțumesc.
## Alte intervenții?
Nemaifiind alte intervenții și nefiind amendamente, proiectul de lege merge la votul final.
Are caracter ordinar.
16. Proiectul de lege privind modificarea art. 12 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, PL-x 230/2015. Are caracter organic.
Domnul secretar de stat de la Ministerul Justiției, vă rog.
## **Domnul Liviu Stancu** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Justiției_ **:**
Stimate domnule președinte,
Distinși membri ai Camerei Deputaților,
Proiectul vizează modificarea art. 12 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2010, în sensul eliminării din cadrul enumerării a unei categorii de posturi din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, respectiv a categoriei funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar.
Aceste posturi specifice sistemului penitenciar nu-și justifică existența la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, care are atribuții legate de acordarea, redobândirea, renunțarea și retragerea cetățeniei române. Posturile, aproximativ în număr de zece, urmează a fi transferate la Ministerul Justiției sau la Administrația Națională a Penitenciarelor, instituții care au atribuții de coordonare și administrare a sistemului penitenciar.
Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.