Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2007
Informare · respins
Valer Dorneanu
Discurs
## Și eu vă mulțumesc.
Cu aceasta, am încheiat partea destinată răspunsurilor la întrebări, răspunsurilor orale, și trecem la prezentarea pe scurt a interpelărilor, pentru care răspunsurile vor fi primite într-o ședință viitoare.
Vă informez, stimați colegi, că au depus interpelări în scris domnii deputați Laurențiu Mironescu, Constantin Igaș, Anca Boagiu, Adrian Năstase, Aurel Vlădoiu, Minodora Cliveti, Ștefan Baban, Costache Mircea — domnul Baban spune că nu a depus-o în scris, este prezent și o susține —, Ionica Constanța Popescu, Eugen Bejinariu, Alecsandru Știucă, Ioan Cindrea, Claudiu Pop, Emilian Frâncu, Dragoș Dumitriu, Angela Buciu, Grațiela Iordache, Liviu Almășan, Vasile Pușcaș, Raluca Turcan, Mircea Ifrim — urmează să o susțină oral —, Ioan Stan și Mircia Giurgiu, prezent aici. Îl invit să se gândească la care dintre ele se va limita să o prezinte pe scurt, pentru că, potrivit regulamentului, poate prezenta o singură interpelare.
Pentru prezentarea pe scurt a interpelării, dau cuvântul domnului Petru Călian.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.