Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2015
Informare · respins
Liviu Harbuz
Discurs
Da. V-aș cânta „Corul vânătorilor”, dar nu-l știu.
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic au fost sesizate spre dezbatere în vederea întocmirii unui raport comun privind cererea de reexaminare formulată de Președintele României asupra Legii privind modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.
Această lege adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată, a fost transmisă spre promulgare Președintelui României la data de 7 martie 2015.
Președintele României, la data de 16 aprilie 2015, s-a adresat Parlamentului cu cererea de reexaminare asupra Legii privind modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.
În urma reexaminării, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins cererea de reexaminare formulată de Președintele României și a adoptat proiectul de lege în forma transmisă spre promulgare în ședința din 21 aprilie 2015.
În urma dezbaterii cererii de reexaminare și a legii adoptate de Senat, membrii comisiilor au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților admiterea cererii de reexaminare formulată de Președintele României și adoptarea Legii privind modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu amendamentele admise prevăzute în anexa nr. 1 și amendamentele respinse prevăzute în anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport comun înlocuitor.
Prin conținutul său normativ, legea se încadrează în categoria legilor organice.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.