Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 septembrie 2014
final vote batch · adoptat tacit
Remus Florinel Cernea
Discurs
## Stimați colegi,
Pentru a construi o democrație veritabilă, avem nevoie de o stabilitate a legilor electorale. Avem nevoie de o stabilitate și de o predictibilitate a regimului partidelor politice în România.
Or, o astfel de ordonanță, o astfel de lege aruncă în aer această stabilitate și pune din nou România în situația de a fi o țară impredictibilă, cu foarte multe schimbări legislative făcute înaintea alegerilor, dar care au un impact asupra modului în care se desfășoară acele alegeri. Nu întâmplător, în Ghidul bunelor practici electorale elaborat de Comisia de la Veneția – Comisia pentru democrație prin drept – se spune că în materie electorală nu trebuie operate modificări cu mai puțin de un an înainte de data alegerilor.
Fac un apel la dumneavoastră să elaborăm legi electorale democratice, care să corespundă acestor standarde prevăzute în Ghidul bunelor practici electorale elaborat de Comisia de la Veneția și vă cer și eu să respingeți această ordonanță de urgență, care este, din punctul meu de vedere, încă o lovitură aplicată sistemului electoral din România. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.