Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 septembrie 2014
final vote batch · adoptat tacit
Lucian Nicolae Bode
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați, Domnule ministru,
Mă bucur că sunteți azi la dezbaterea noastră.
Un lucru extrem de important în ceea ce privește acest proiect de lege, poate printre puținele, este acela că ne dă posibilitatea nouă, azi, să ne exprimăm de la această tribună îngrijorarea față de fundătura în care a ajuns un sector important din economia României, sectorul energetic.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Legea nr. 123/2012 a fost inițiată și aprobată de Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, în acord cu directivele 72 și 73 ale Comisiei Europene.
De altfel, așa cum rezultă din expunerea de motive din adresa de înaintare a Guvernului Ponta: „Menționăm că inițial transpunerea celor două directive europene s-a realizat în 2012.”
În doi ani de zile, mai bine de doi ani de zile de când la Palatul Victoria este Guvernul Ponta, Legea energiei, Legea nr. 123/2012, a fost amputată de mai multe ori prin ordonanțe de urgență, fără nicio consultare publică, fără consultarea specialiștilor pe care România îi are. Este de prisos să vă amintesc faptul că prin Ordonanța nr. 59/2013 întreg sistemul de energii regenerabile din România a fost aruncat în haos.
Veniți, în acest proiect de lege în regim de urgență, invocând, pe bune, decizia Curții Europene de Justiție, un posibil infringement pe care îl riscă România. Dar uitați să spuneți, spre exemplu, că în iunie, tot în acest for, în Camera Deputaților, am dezbătut Legea petrolului și nu ați venit cu propuneri în acel moment. Atunci erați preocupați de împărțirea perimetrelor petroliere. Către cine? Dumneavoastră știți.
De asemenea, Ordonanța nr. 6/2014 este rodul încercării de punere în subordinea directă a prim-ministrului a marilor companii din sectorul energetic. Știți cu toții, ele au fost transferate de la Ministerul de Finanțe în subordinea prim-ministrului, la SGG.
Sigur că sunt chestiuni care trebuie puse în acord cu directivele europene.
Din păcate, în sistemul energetic problemele sunt mult mai grave. Și cea mai gravă problemă pe care o are România în acest moment este legată de lipsa unei strategii energetice actuale. Și, din acest punct de vedere, România nu știe ce fel de mix energetic va avea în următorii 20-30 de ani.
De aceea, domnule ministru, vă rog, vă adresez rugămintea, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să veniți de urgență în fața Parlamentului României, în dezbateri parlamentare, cu noua strategie energetică a României, că altfel vom vedea în continuare
acțiuni haotice ale Guvernului, cum sunt cele legate de Tarnița–Lăpuștești, de Cernavodă 3 și 4, predat fără nicio dezbatere publică unei companii din China.
Mă apropii de final. În ce privește proiectul de lege propus dezbaterii azi și văzând intervenția dumneavoastră, sigur că veniți cu o nouă promisiune, amânarea calendarului de liberalizare a prețului la gaze naturale.