Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
O săptămână. Bun!
Vă mulțumesc.
Punctul 9, Proiectul de lege privind Codul de procedură civilă.
Dacă din partea inițiatorilor dorește să ia cuvântul cineva? Doamna secretar de stat, vă rog.
## **Doamna Rodica Constantinovici** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Justiției_ **:**
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Doamnelor și domnilor deputați,
Proiectul noului Cod de procedură civilă constituie expresia unui efort susținut, desfășurat pe parcursul mai multor ani, în vederea creării, în materie civilă, a unui cadru legislativ modern, care să răspundă pe deplin imperativelor funcționării unei justiții moderne, adaptate așteptărilor sociale, precum și creșterii calității acestui serviciu public.
Este un proiect important. Știu că este sfârșitul primei părți a programului și aș vrea să vă rețin un pic atenția, pentru că acest proiect reprezintă un punct de cotitură în reforma instituțiilor dreptului și a justiției din România și vine în întâmpinarea cerințelor Comisiei Europene în cadrul mecanismului de cooperare și verificare.
Dispozițiile proiectului noului Cod de procedură civilă urmăresc să asigure accesul justițiabililor la mijloace și forme procedurale mai simple și accesibile și accelerarea procedurii, inclusiv în faza executării silite. În egală măsură, proiectul noului Cod de procedură civilă urmărește să pună accent, în primul rând, pe dimensiunea preventivă a normelor sale, răspunzând și exigențelor de previzibilitate a procedurilor judiciare decurgând din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, din cele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Urmărind cu rigoare asigurarea premiselor pentru soluționarea corectă în fond a cauzelor, în cadrul sistemului justiției naționale, noul Cod are în vedere eliminarea deficiențelor care au condus, în multe cazuri, la hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului de condamnare a României atât pentru soluții judecătorești principial greșite, cât și pentru prejudicii cauzate de durata excesivă a procedurilor judiciare ori pentru lipsa de previzibiliate rezultată din inconsecvența jurisprudenței naționale.
Doamnelor și domnilor deputați,
Consider o onoare și un privilegiu faptul că prezint astăzi, în fața Camerei Deputaților, Cameră decizională, a Domniilor Voastre, rezultatul unui demers pe cât de ambițios și important, pe atât de necesar și anevoios. Și nu aș putea să închei această prezentare fără a mulțumi colectivului de specialiști, teoreticieni și practicieni, profesori universitari, avocați și magistrați, care, după o activitate de cercetare temeinică, profesionistă și responsabilă, au consolidat, într-o primă formă, Proiectul legii privind Codul de procedură civilă.
Totodată, se cuvine să exprimăm prețuirea și să adresăm mulțumirile noastre profesorilor Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae și Nicolae Turcu, care au participat nu numai la elaborarea proiectului, ci și la susținerea în cadrul dezbaterilor parlamentare a soluțiilor legislative preconizate de acesta.