Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 aprilie 2009
procedural · respins
Gheorghe Ialomițianu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Doamna președinte a Camerei Deputaților,
Domnule vicepreședinte al Senatului,
Domnule ministru al finanțelor,
Stimați colegi,
Rectificarea bugetară pe 2009 reprezintă o necesitate, având în vedere prelungirea efectelor crizei financiare și asigurarea resurselor de finanțare a cheltuielilor publice și prin alte surse, și anume împrumuturi. Toate statele europene au efectuat rectificări bugetare în ultima perioadă, din cauza efectelor crizei financiare.
Guvernul Boc a analizat încasările pe primele trei luni ale anului 2009 și a ajuns la concluzia că veniturile bugetare nu au fost realizate la nivelul prognozat. Pentru a se evita angajarea cheltuielilor publice fără finanțare, s-a procedat la modificarea nivelurilor veniturilor.
Se știe că în 2008, Guvernul Tăriceanu, în loc să reducă cheltuielile bugetare ca urmare a nerealizării veniturilor, a majorat aceste cheltuieli creând blocaj financiar, înregistrându-se peste 8.000 de miliarde euro de către instituții față de sectorul privat.
Prin rectificarea bugetară s-a modificat și deficitul bugetar de la 2 la peste 4% din PIB, cu asigurarea finanțării prin împrumutul FMI. Mulți au criticat, la adoptarea bugetului pe 2009, de ce avem un deficit de 2%. Este foarte simplu: Guvernul nu a vrut să fie un concurent pentru mediul privat privind contractarea de împrumuturi de pe piața monetară. Prin rectificarea bugetară s-au redus cheltuielile curente, și anume acolo unde aceste cheltuieli erau excesive și nu afectau buna funcționare a instituțiilor publice. Este lăudabil că prin rectificarea bugetară nu este afectat planul de investiții. Aici amintim izolarea termică a blocurilor, construirea de autostrăzi. Salariile personalului din instituțiile publice și pensiile nu sunt afectate, se garantează plata acestora și chiar majorarea lor. Locurile de muncă din instituțiile publice nu au suferit modificări. Sigur că trebuia să se asigure resurse bugetare. Firmele trebuie să plătească impozite. Nu trebuie să înființăm o firmă numai de dragul de a spăla bani sau de a cere rambursări de TVA.
Se știe că în 2007 și 2008 multe firme au înregistrat pierderi, chiar în condițiile creșterii economice. Dacă analizăm câte firme au declarat pierderi în momentul modificării Codului fiscal prin trecerea de la impozitul microîntreprinderilor la impozitul pe profit, cred că datele sunt relevante.
Am vrea să analizăm câte firme, în 2007–2008, au fost declarate insolvabile pe creștere economică. De ce? Pentru că nu-și îndeplinesc obligațiile fiscale. Sigur că sunt și firme de bună-credință, dar acestea își plătesc impozitele și respectă legea.
Grupul parlamentar al PD-L din Camera Deputaților și din Senat susține rectificarea bugetară și va vota favorabil. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .