În data de 14 martie 2016 am publicat pe pagina unei rețele de socializare următoarea frază: „Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi este un lux teoretic.”
Mă aflu azi în fața dumneavoastră deoarece un număr de deputați au considerat că afirmația mea ar constitui o amenințare la adresa drepturilor fundamentale.
Vă mulțumesc pentru că îmi dați oportunitatea să vă vorbesc pe această temă.
Care este argumentul pe care l-am folosit? Întrucât este evident pentru orice cititor de bună-credință că fraza incriminată conține un argument. Voi reformula acest argument cât se poate de clar.
Nu este suficient ca drepturile să fie proclamate. În fond, asta fac și statele totalitare. Simpla proclamare a drepturilor, prin Constituție sau prin convenții internaționale, nu este suficientă. Este necesară, dar deloc suficientă.
Drepturile trebuie să fie garantate. De către cine? De către statul care adoptă o constituție care aderă la convenții internaționale, care aderă la tratate precum cele constitutive ale Uniunii Europene.
Drepturile trebuie să mai poată fi exercitate în mod real.
Un stat captiv, un stat slăbit de corupție, de o combatere ineficientă a criminalității, mai ales a celei grave, de incapacitatea de a ține în frâu infracționalitatea, este un stat al drepturilor proclamate, dar care nu pot fi exercitate pe deplin.
Ce vreau să spun cu asta? Cei care au mers într-un club în București în octombrie 2015 sau la o cafea pe bulevardul Voltaire la Paris în noiembrie 2015, cei care se aflau în Aeroportul Zaventem sau în metroul din Buxelles în martie 2016 aveau cu toții drepturi.
Situația pe care o denunț este de a avea numai un set de legi care afirmă, pur teoretic, drepturi și libertăți, dacă acestea pot fi încălcate prin eludarea sau aplicarea preferențială a legii în favoarea celor puternici și bine conectați.
Corupția, tratamentul preferențial în aplicarea legii, plastic spus, faptul că unii sunt mai egali decât alții sunt o povară pentru cetățeni și istoria recentă ne oferă un argument că legea trebuie aplicată fără excepție, fără rezerve și în mod egal. Numai așa drepturile pot trece pragul teoriei și al declarațiilor, pentru a putea fi exercitate în mod real de către toți cetățenii țării.
Aceasta este singura interpretare corectă a afirmației mele, pe care mi-o asum pe deplin. Resping categoric orice încercare de reformulare trunchiată și orice denaturare a sensului.
Suntem, așadar, de acord, eu, deputații care au semnat moțiunea, cei care nu au semnat-o și, în general, toți cetățenii României: drepturile nu sunt un lux.
Odată clarificat răspunsul afirmației mele, vă propun o formulă mai constructivă: să mutăm accentul discuției și al dezbaterii de la retorică, de la forma fără fond, la interesul nostru comun – cetățeanul.
Prioritate absolută a mandatului meu, cetățeanul acestei țări este centrul politicilor publice, pe care le-am gândit pentru sistemul de justiție ca serviciu public. Avem o constituție care garantează drepturi fundamentale ca dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, dreptul la libertate individuală, dreptul la apărare, dreptul la libera circulație, la viața intimă, familială și privată.
Toate aceste drepturi trebuie ocrotite și garantate în aceeași măsură de către statul român și instituțiile sale, de noi, toți cei aflați în serviciul public.
## Doamnelor și domnilor deputați,
E un loc comun faptul că într-o societate democratică drepturile și libertățile fundamentale trebuie protejate. Știm, de asemenea, că libertatea și siguranța sunt două deziderate sociale care adesea nasc tensiuni și dezbateri aprinse atunci când democrațiile sunt chemate să-și definească politici de combatere a criminalității și politici privind securitatea națională.
România nu este singulară în această privință. Fiecare societate trebuie însă să caute justa măsură. Noi, ca decidenți din puterea legislativă și din puterea executivă, avem obligația de a defini cu înțelepciune un punct de echilibru. Rolul nostru comun este acela de a construi un spațiu care să permită cetățenilor un trai în siguranță, o viață în care să se poată manifesta liber, să se poată deplasa fără teamă și să poată beneficia de toate garanțiile pe care o societate matură le poate oferi. Nu vreau să ne limităm dreptul efectiv la liberă circulație din frica de a lua avionul sau metroul. Vreau să mergem cu încredere într-un club, pe stradă, la spital, în școli.
Mă veți întreba poate unde e justiția în toate acestea și, în fond, de ce mă preocupă aceste teme. Răspunsul e simplu: justiția și aplicarea legii sunt peste tot. Justiția și aplicarea legii ne apără de hoți, ne țin la adăpost de traficanții de droguri, ne apără de terorism și de crima organizată.
Cred că asta ne dorim cu toții. În fiecare zi așteptăm soluții de la justiție. Când dorim o autorizație și, în mod abuziv, nu o primim, ne adresăm justiției. Când avem o neînțelegere cu un angajator abuziv sau cu un partener
de afaceri necinstit, ne adresăm justiției. În cazul cel mai rău, când suntem victima unei infracțiuni, căutăm dreptatea în justiție.
De fiecare dată de la justiție așteptăm un răspuns drept, rapid și previzibil. Din toate aceste motive trebuie să dăm justiției instrumentele de care aceasta are nevoie: legi drepte și predictibile, instituții puternice și corecte, dar și capacitatea de a aplica legea în mod egal tuturor. Mai trebuie să-i dăm justiției resursele de care aceasta are nevoie. Nu în ultimul rând, trebuie să apărăm justiția de atacurile celor care se tem de ea. Într-o societate liberă nu există doar drepturi, după cum nu există doar obligații, și știm de la Jean Jacques Rousseau că oamenii pot fi liberi numai sub domnia legii.
Acum, dacă-mi permiteți, câteva cuvinte despre context: Ordonanța de urgență nr. 6 din 11 martie 2016.
Ce prescrie ordonanța? Pune în acord legislația română cu cerințele din Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale, tocmai printr-o garantare mai bună a drepturilor. Drepturi pentru cetățeni, în general, întrucât ordonanța garantează continuitate în combaterea infracționalității, dar drepturi și pentru cei care pot fi subiecte ale Legii penale, întrucât garantează că numai procurorul sau polițistul judiciar sunt cei care pun în executare mandatele de supraveghere tehnică.
Mai exact, ordonanța reține, ca organ de cercetare penală, procurorul și lucrătorul specializat de poliție judiciară. Ordonanța detașează lucrători de poliție judiciară sub autoritatea exclusivă a parchetelor, tranșând de altfel o chestiune despre care România dezbate de mai bine de 15 ani. În fine, ordonanța instituie un control judecătoresc, prin Înalta Curte de Casație și Justiție, asupra modului de punere în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică.
Ce mai face ordonanța? Creează cadrul legal ca un personal instruit special să pună în aplicare mandatele de supraveghere tehnică pentru infracțiuni de terorism și infracțiuni grave, care pun în pericol siguranța națională. Este vorba în mod limitativ și exclusiv de infracțiunile care se găsesc în titlul 10 din Codul penal. Citez, cu titlu de exemplu: „sunt infracțiuni de trădare, de spionaj, atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul împotriva unei colectivități, compromiterea unor interese de stat”.
Eu și echipa mea considerăm că aceasta e soluția optimă, deloc singulară în Uniunea Europeană, pentru a asigura o protecție efectivă a cetățenilor. S-a creat un vid care trebuia acoperit de pe o zi pe alta. Este prea mult? Ca ministru, mă uit în jurul meu, la contextul european, și răspunsul meu este categoric nu. Nu-mi pot permite riscul unei soluții mai îngăduitoare.
Ordonanța de urgență este acum pe masa Parlamentului. Este la aprecierea Domniilor Voastre, puteți adopta, modifica sau respinge ordonanța.
Guvernul a fost foarte clar și ferm când a adoptat ordonanța și a precizat că a adoptat o soluție de etapă. Guvernul era obligat la acțiune, pentru că orice vid legislativ și procedural ar fi generat efecte asupra eficienței luptei împotriva criminalității. În mod la fel de ferm și de clar, Guvernul a precizat că soluția durabilă va putea fi găsită doar în urma unei dezbateri ample în societate.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Cred că nu servește nimănui, în orice caz nu interesului pentru adevăr și pentru o dezbatere publică matură, să purtăm o discuție în termenii caricaturali ai moțiunii simple propuse astăzi.
România este un stat de drept, este membru al Uniunii Europene. România nu este un stat totalitar și nu se află sub controlul poliției politice. Trăim într-o țară în care măsurile preventive, inclusiv mandatele de supraveghere tehnică, toate, sunt dispuse de judecători independenți. Trăim într-o țară în care serviciile de informații se află sub controlul Parlamentului, al dumneavoastră.
Doresc să atrag atenția asupra unui mare pericol: construirea deliberată și constantă de către anumite părți interesate a percepției că instituții ale statului democratic sunt organe represive este și periculoasă, și de natură să erodeze fundamentele statului de drept.
Este rolul nostru comun, al puterilor legislativă, executivă și judecătorească, să marginalizăm vocile care subminează încrederea cetățenilor în capacitatea statului de a gestiona treburile publice.
Construirea încrederii începe de la un discurs responsabil și se consolidează prin colaborare și echilibru între puteri.
Sunt adepta dialogului deschis și a soluțiilor constructive. În acest spirit înțeleg să port un dialog permanent cu membrii Parlamentului, pentru a promova o agendă ambițioasă a justiției și pentru a permite cetățenilor să-și exercite efectiv toate drepturile.
Doamnelor și domnilor deputați,
Moțiunea simplă nu este instrumentul prin care o ordonanță de urgență poate fi corectată, dacă este nevoie. Nu este nici instrumentul care va da răspunsul la soluția pe care România o va adopta în această materie. Am spus, repet: Parlamentului îi revine acum răspunderea constituțională cu privire la ordonanța de urgență. Stă în puterea Parlamentului să aprobe integral, să modifice sau să respingă Ordonanța de urgență nr. 6/2016.
Reiterez acum invitația către toate părțile interesate de a participa la o dezbatere publică serioasă, de conținut, asupra viitorului cadru normativ în materia interceptărilor. Guvernul a anunțat deja demararea dezbaterii în cursul lunii aprilie.
Am făcut o promisiune la audierea din noiembrie 2015: conlucrarea cu Parlamentul nu este numai obligația mea de ministru, ci credința mea că fără dumneavoastră nu pot reuși să dau cetățeanului român un serviciu public de calitate. În acest sens, înțeleg să continui dialogul început cu președintele Camerei, cu președintele Comisiei juridice, cu dumneavoastră pentru promovarea de urgență a proiectelor de lege necesare pentru modificarea Codului de procedură penală, ca urmare a numeroaselor decizii de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională din România.
În acest sens, al conlucrării, am înțeles să fiu și primul ministru al justiției din ultimii 10 ani care vine în Parlament, așa cum prevede legea, în mod expres, pentru a vă prezenta, pentru a prezenta forului legislativ raportul privind activitatea parchetelor. Am transmis președinților celor
două Camere raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2015 și aștept să-l pot prezenta în fața membrilor Parlamentului.
Împreună cu echipa mea am făcut într-un timp scurt multe lucruri concrete. Un exemplu aleatoriu, care ține de laitmotivul acestei moțiuni de drepturi, și anume de drepturile celor condamnați, este adoptarea, sub mandatul meu, a Regulamentului de aplicare a Legii executării pedepselor și a măsurilor privative de libertate – Legea nr. 254/2013 –, regulament care trebuia adoptat cu 24 de luni în urmă, adică în februarie 2014.
Închei spunând că, dincolo de conceptele cu care noi, toți, operăm, legi, drepturi, norme, justiție, stat de drept, stau oameni. Cei care ne găsim în serviciul public – dumneavoastră și cu mine – trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a ne face datoria, pentru a garanta cetățenilor, cei care ne-au învestit în mandatele noastre, exercitarea reală a drepturilor lor.
Acesta este crezul meu, în slujba căruia îmi pun toată priceperea și experiența, și întreaga experiență cu care lucrez. Îmi permit să cred că sunt pe drumul bun. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Raluca Alexandra Prună · 4 aprilie 2016 · monitorul.ai