Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Graziela Elena Vâjială
președintele Agenției Naționale Anti-Doping
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Proiectul de lege are ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, în vederea armonizării cu noile reglementări la nivel internațional.
Și aici mă refer la noul Cod mondial antidoping, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2015, și la Convenția internațională a UNESCO împotriva dopajului în sport, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 367/2006.
Modificările se referă în special la descalificarea rezultatelor obținute de sportivii care au încălcat reglementările antidoping și la modul de gestionare a acestor încălcări antidoping de către Comisia de audiere și AP.
Menționez că susținem toate amendamentele propuse de Comisia pentru învățământ.
De asemenea, vă rog să-mi permiteți să mulțumesc în mod deosebit Comisiei pentru învățământ pentru raport, Comisiei pentru sănătate și Comisiei juridice pentru avizarea favorabilă a legii _._
Vă rog respectuos, doamnelor și domnilor deputați, să votați proiectul de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.