Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 decembrie 2014
Informare · informare
Miron Tudor Mitrea
Discurs
Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Dacă sunt alți colegi care vor să intervină la acest punct de pe ordinea de zi? Nu.
Vă mulțumesc.
Am să insist din nou la colegii deputați care au de discutat lucruri să continue acest lucru în afara sălii și pe ceilalți îi rog să ia loc.
completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 202 din Codul de procedură penală, existând cazul prevăzut de art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, vă adresăm rugămintea de a analiza și soluționa, conform procedurilor și dispozițiilor legale în vigoare, prezenta cerere de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Markó Attila Gabor și a domnului deputat Teodorescu Cătălin Florin.
Prezenta solicitare este formulată ca urmare a cererii transmise ministrului justiției de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată în Dosarul penal nr. 393/P/2013 al Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției.
Atașăm prezentei adrese documentația pusă la dispoziție de către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Referatul nr. 393/2013, 40 de file, Referatul nr. 393/2013 din data de 24.XI.2014 al Direcției Naționale Anticorupție, 44 de file, și fotocopii ale unor acte de urmărire penală din Dosarul penal nr. 393.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.