Ștefan Alexandru Băișanu

## Domnule prim-ministru,

## Stimați colegi,

Permiteți-mi să încep spunându-vă că mă simt oarecum supărat, pentru că, fiind ora prim-ministrului, îl văd nevoit pe prim-ministru să stea în spatele meu; în mod normal, ar fi trebuit să mă adresez lui. Poziția e una care nu ne avantajează nici pe mine, nici pe dumneavoastră, domnule prim-ministru.

Ascultându-vă totuși, vreau să vă spun, domnule prim-ministru, că am avut senzația că sunt la Paris, și nu sunt în România, că vorbim despre învățământul franțuzesc, și nu românesc.

Ascultându-vă, am observat că bunele intenții sunt la mare rang, sunt acolo, sunt pe masa dumneavoastră.

Vorbeați la un moment dat de nevoia recâștigării încrederii cetățenilor români vizavi de sistemul de învățământ și de sănătate.

În opinia mea, recâștigarea încrederii cetățenilor nu trebuie să fie un act în sine; acest lucru se dobândește în urma unor acțiuni clare, care pot depăși momente grele ale evoluției unui sistem.

De aceea vă spun, domnule prim-ministru, că, dacă în 2015 am avut un buget de 3,9, iar astăzi avem un buget de 3,54 plus stopajul, acel 10%, de frica fenomenului de a nu angaja foarte multe și de a nu primi suficienți bani la bugetul de stat, iată că ajungem undeva la 3,2%, ceea ce înseamnă, în fapt, jumătate din ceea ce și-au propus toate partidele prin acel pact semnat cu foarte multă vreme în urmă.

Știu, mi-aș fi dorit din tot sufletul să vorbesc astăzi cu Alexandru Ioan Cuza, dar știu și sunt conștient că vorbesc cu Dacian Julien Cioloș.

Vă fac o propunere totuși: coborâți puțin în adâncul sistemului de învățământ, mergeți, vă rog din tot sufletul, la clasa a V-a, de exemplu, și o să vedeți cam ce curriculă stufoasă, obositoare uzează capacitățile unui copil de 10, 11 ani. Am să vă spun că un copil de clasa a V-a, de exemplu, domnule prim-ministru, învață la școală care trebuie să fie autorizațiile pe care le are de obținut o persoană care trebuie să-și construiască o casă și veți vedea acolo vreo 11 instituții ale statului care trebuie să ofere astfel de autorizații și pe care copilul trebuie să le învețe mot à mot.

Am dat acest exemplu pentru a vă face să înțelegeți că sistemul de învățământ românesc nu este unul formativ, ci unul care obligă tânărul, care obligă copilul să învețe fără noimă o mulțime de informații pe care în maximum 3-4 zile le și uită. Totodată, așa cum am exemplificat, am oferi și copiilor noștri obiecte care nu au nicio legătură cu buna lor dezvoltare de-a lungul timpului.

Important pentru mine este și faptul că foarte mulți dintre copiii noștri învață după-amiază, au orele după-amiază. Ce înseamnă să ai un copil care vine la orele 20.00 seara acasă obosit și pleacă a doua zi, în jurul orei 12.00-13.00 la școală, exact în momentul în care organismul uman intră în zona cererii de alimentare și de odihnă.

Toate lucrurile acestea mă fac pe mine să înțeleg de ce avem, până la urmă, de-a lungul a 12 ani, la final de evoluție preuniversitară, 7.500 de elevi care nu trec bacalaureatul și foarte mulți care se află în situația de a-l fi trecut cu note de 5 și 6.