Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 mai 2016
procedural · respins
Florin Iordache
Discurs
Da. Și eu vă mulțumesc.
Următoarea interpelare vine din partea domnului deputat Vasile Horga, Grupul PNL. Este adresată Ministerului Sănătății.
Este prezent domnul secretar de stat Răzvan Vulcănescu. Vă rog, domnule ministru. Sistemul sanitar, vă rog.
## **Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu** _– subsecretar_
_de stat în Ministerul Sănătății_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule deputat,
Referitor la interpelarea dumneavoastră privind speranța într-un sistem sanitar sigur și eficient, sunt în măsură să vă comunic următoarele:
Strategia națională de sănătate 2014–2020 și Planul de acțiuni pe perioada 2014–2020 pentru implementarea acestei strategii au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.028 din 2014.
Valorile esențiale care au stat la baza elaborării strategiei se referă la plasarea pacientului, a cetățeanului, în general, dacă doriți, în centrul sistemului de sănătate, ancorarea politicilor publice din sistem, din sectorul de sănătate, în evidențe cu asigurarea valorii adăugate pentru banii investiți, accentul crescut pe calitate la nivelul structurilor, proceselor și rezultatelor serviciilor de sănătate, precum și în privința managementului și a informațiilor din sănătate folosite pentru fundamentarea și luarea deciziei.
Strategia are trei piloni pe care se bazează. Primul este referitor la sănătatea publică; cel de-al doilea vizează serviciile de sănătate și ultimul este cel referitor la măsurile transversale, iar prin acest ultim pilon se are în vedere dezvoltarea infrastructurii adecvate la nivel național, regional și local, în vederea reducerii inechității în accesul la serviciile de sănătate.
Pot, de asemenea, să vă comunic faptul că strategia conține și un plan de implementare care a fost discutat și agreat cu partenerii noștri internaționali, Comisia Europeană, Banca Mondială, și care conține o serie de investiții, cu menționarea responsabilităților, a termenelor de execuție, a surselor de finanțare integrate, fie acestea din fonduri structurale, din fonduri bilaterale, norvegiene, elvețiene sau fonduri bugetare.
Având în vedere toate aceste aspecte, doresc să vă informez că fondurile europene reprezintă o prioritate pentru Ministerul Sănătății, în vederea asigurării unor servicii medicale de calitate și accesibile pentru întreaga populație a României.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.