Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2012
Declarații politice · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
Domnule președinte,
S-au spus multe de la această tribună și eu cred că adevărul trebuie restabilit.
Primul lucru pe care vreau să-l spun. La ședința comisiei, din păcate, domnul Ialomițianu n-a participat, dar colegii dumnealui care au participat au votat în unanimitate pentru proiectul de lege.
Stau și mă întreb, domnul Ialomițianu e dizident în cadrul Grupului PDL, face ce vrea dumnealui? Probabil că da și nu-i problema noastră.
Doi. Nici măcar ca o declarație politică nu poate fi acceptată declarația domnului Ialomițianu, pentru că ea e lipsită de sens și lipsită de logică, lipsită de conținut. Este o
minciună și trebuie spus foarte clar de la această tribună. Nu este respect, din păcate, pentru Parlament, ca să poți să vii și să spui asemenea lucruri.
Trei. Acest proiect de lege, așa cum a fost gândit de Ministerul Finanțelor, este, în sfârșit, un lucru bun pe care-l face Guvernul Ponta și Guvernul USL. Nu le place PDL-iștilor, știu asta, dar problema noastră este să placă țării și să facă bine țării. Noi pentru asta muncim și pentru asta suntem aleși aici, în acest Parlament.
Și este una dintre primele măsuri economice importante pe care Guvernul USL le-a luat și le va duce mai departe.
Și dacă unii dintre colegii noștri erau atenți atunci când domnul secretar de stat Voinea a prezentat structura proiectului de lege, ar fi înțeles exact despre ce este vorba.
Și nu în ultimul rând, eu cred că ceea ce noi facem astăzi este și corecție, dar este, mai ales, un drum pe care-l deschidem către menținerea și crearea de noi locuri de muncă în România, în sensul în care dăm un _cash flow_ mai bun agenților economici, care se pot așeza pe piață în condiții mai favorabile.
Vă mulțumesc.
principalul mijloc de evaziune fiscală în România va dispărea.
Eu vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.