Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 septembrie 2016
Declarații politice · respins
Kerekes Károly
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Stimați colegi,
Această inițiativă legislativă vine în sprijinul persoanelor care nu sunt încă pensionari, dar sunt în pragul vârstei de pensionare și, din diferite motive, mai cu seamă din motive neimputabile lor, nu și-au putut realiza stagiul necesar obținerii vreunei pensii.
Prin această inițiativă legislativă se creează oportunitatea acestor persoane de a plăti, pentru o perioadă maximă de 5 ani, de a plăti CAS-ul, contribuția de asigurări sociale, în mod eșalonat, într-un interval de 6 luni.
S-a luat drept model, deci avem un antecedent, de fapt, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2010, care însă a avut o aplicabilitate numai până la finele anului 2010.
Eu țin neapărat să mulțumesc colegilor mei din Comisia pentru muncă și protecție socială pentru susținerea unanimă. Și, drept dovadă, au existat și alte inițiative legislative atât din partea Partidului Național Liberal, cât și din partea PSD-ului. Și, nu în ultimul rând, mulțumesc pentru sprijinul tehnic acordat de către Casa Națională de Pensii.
Numai o singură remarcă. UDMR-ul ar fi vrut ca plata CAS-ului să fie posibilă nu numai pentru ultimii ani de dinainte de pensionare, ci și pentru perioadele anterioare necotizate, fără însă a depăși, bineînțeles, această perioadă maximă de 5 ani.
Foarte mulți sunt în acea situație în care, în ultimii ani înainte de a se pensiona, au loc de muncă, au posibilitatea de a plăti CAS-ul. Dar mai înainte, din diferite motive..., să fie în șomaj... sau au lucrat în străinătate, nu și-au putut realiza stagiul care le lipsește pentru a beneficia de pensie.
Dar eu cred că în viitor se va putea adopta și o lege în acest sens. În orice caz, eu vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.