Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 februarie 2011
Comemorativ · adoptat
Roberta Alma Anastase
Discurs
Și eu vă mulțumesc, domnule Săniuță. Mai am un anunț de făcut.
Domnul deputat Claudiu Țaga, deputat în Circumscripția nr. 37, Colegiul uninominal nr. 8, ne aduce la cunoștință faptul că începând cu data de 1 februarie 2011 se declară deputat independent în Parlamentul României, membru al UNPR.
Revenind la ordinea de zi, pe ordinea de zi, așa cum vă spuneam, aprobată de Biroul permanent, propusă de Biroul permanent și cu acordul Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, avem alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Camerei Deputaților. Vă reamintesc că, potrivit prevederilor regulamentului, președintele Camerei Deputaților este și președintele Biroului permanent, din care mai fac parte: patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori, aceștia fiind aleși la începutul fiecărei sesiuni ordinare.
Lucrările privind alegerea membrilor Biroului permanent vor avea următoarea desfășurare: aprobarea numărului de locuri din Biroul permanent care revine fiecărui grup parlamentar pentru funcțiile de vicepreședinte, secretar și chestor, așa cum au discutat liderii grupurilor parlamentare, cu respectarea configurației politice a Camerei, prezentarea de către liderii grupurilor parlamentare a propunerilor nominale pentru funcțiile de vicepreședinte, secretar și chestor, în limita locurilor aprobate, precum și propunerea unui reprezentant din partea fiecărui grup parlamentar pentru Comisia de numărare și validare a voturilor. După aprobarea componenței nominale a acestei comisii, va urma derularea votului secret cu bile asupra listei de candidați, apoi constatarea și prezentarea rezultatului votului.
Cu aceste precizări, vă rog să-mi îngăduiți să reamintesc că, în conformitate cu prevederile regulamentare, Biroul permanent al Camerei Deputaților este format în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configurația politică a Camerei Deputaților.
În cazul constituirii unui grup de deputați independenți, având un număr minim de zece deputați, componența Biroului permanent se renegociază, conform noii configurații politice a Camerei Deputaților, începând cu următoarea sesiune. Grupului parlamentar constituit din deputații independenți îi poate reveni un singur reprezentant în Biroul permanent.
În acest sens, repartizarea funcțiilor în Biroul permanent, propusă în temeiul art. 20 din regulament, în urma renegocierii dintre liderii grupurilor parlamentare, conform noii configurații politice a Camerei, locurile ce le revin acestora pentru funcțiile de vicepreședinte, secretar și chestor în perioada primei sesiuni ordinare a anului 2011, până la începutul celei de-a doua sesiuni ordinare din acest an, este următoarea.
La funcția de vicepreședinte, sunt patru funcții: Partidul Democrat Liberal va avea o funcție, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat – două funcții, Grupul parlamentar al parlamentarilor independenți – o funcție.