Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Alexandru Pereș
Discurs
Și eu vă mulțumesc, domnule senator.
Domnul secretar de stat Constantin Stafie prezintă un răspuns la interpelarea adresată prim-ministrului de către domnul senator Emilian Valentin Frâncu, Grupul parlamentar al PNL.
Vă rog, microfonul 8.
Aveți cuvântul.
## **Domnul Constantin Claudiu Stafie –** _secretar de stat_
_în Ministerul Economiei_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate domnule senator,
Referitor la întrebarea adresată domnului prim-ministru privind sprijinirea SC OLTCHIM – SA în următoarele șase luni, vă comunicăm următoarele:
Ministerul Economiei este interesat în sprijinirea SC OLTCHIM – SA pentru a rezolva problemele pe care le are: datoria istorică către AVAS, oprirea instalațiilor de piroliză de la ARPECHIM, precum și problemele din cele puse de acționarul minoritar PetroCarboChem PCC.
În acest sens, la nivelul conducerii ministerului, s-au făcut analize, atât la sediul SC OLTCHIM – SA, cât și la minister, cu conducerea acestei societăți, cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, ai AVAS, ai Consiliul Concurenței, pentru a pregăti documentele pentru majorarea capitalului SC OLTCHIM – SA cu creanța AVAS, pentru susținerea acestei majorări la Comisia Europeană, precum și în comisiile de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților.
Menționăm, de asemenea, că s-au promovat documente pentru garantarea de către stat a 80% din creditul avut în vedere de SC OLTCHIM – SA pentru cumpărarea instalațiilor de la ARPECHIM.
Precizăm că s-a acordat mandat executivului SC OLTCHIM – SA pentru a acționa pe toate căile și prin toate mijloacele legale pentru contracararea oricăror acțiuni desfășurate de persoane fizice și/sau juridice care aduc atingere intereselor economice și de piață ale acestei societăți comerciale.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.