Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Adrian Țuțuianu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea pe care vreau să o adresez domnului Adriean Videanu, ministrul economiei, privește situația prezentă și de perspectivă a Sucursalei „Electrocentrale Doicești”, din județul Dâmbovița, sucursală aflată în structura SC „Termoelectrica” – SA.
## Stimate domnule ministru,
SC „Termoelectrica” – SA, Sucursala „Electrocentrale Doicești” are instalate două grupuri de 200 MW, care utilizează drept combustibil principal lignit, asigurat de exploatările miniere din județele Dâmbovița, Prahova și Argeș. Fiindcă cele două grupuri instalate, de fabricație SKODA, au o vechime de peste 30 de ani și sunt uzate moral, având performanțe tehnice mai slabe comparativ cu celelalte termocentrale din Sistemul Energetic Național, Sucursala „Electrocentrale Doicești” a funcționat din ce în ce mai puțin. În prezent, unul din cele două grupuri este retras din exploatare, iar cel disponibil asigură numai servicii de sistem pe piața de echilibrare administrată de Dispeceratul Energetic Național.
Pentru remedierea acestei situații, au fost efectuate studii tehnico-economice, în urma cărora s-a concluzionat că eventualele modernizări și reabilitări ale celor două grupuri nu se justifică economic, singura soluție de viitor fiind realizarea unor grupuri energetice noi. Deși, din anul 2007, s-au declanșat mai multe acțiuni de atragere a investitorilor privați interesați în realizarea unor capacități de producție la nivelul tehnic actual, acest demers nu a reușit, iar cele două tentative de privatizare a acestei sucursale nu s-au materializat.
Ca urmare, având în vedere avantajele conferite de amplasamentul Termocentralei Doicești, existența utilităților necesare, costurile ridicate determinate de o eventuală procedură de închidere a Termocentralei Doicești – estimate la circa 40 milioane euro –, problemele sociale implicate de închiderea unității – aici lucrând circa 700 de angajați, iar disponibilizarea acestora înseamnă alte costuri, în valoare de circa 12 milioane euro, pentru plăți compensatorii –, funcționarea Termocentralei Doicești, care consumă circa 7.000 tone lignit în 24 de ore – în condițiile în care ar lucra cele două grupuri de 200 MW, ceea ce asigură un front de lucru pentru cele trei exploatări miniere care o aprovizionează: Șotânga, județul Dâmbovița, Filipești, județul Prahova, și Câmpulung-Muscel, județul Argeș –, deci, față de aceste argumente, solicit ca Ministerul Economiei să prezinte:
Care este strategia de dezvoltare în privința Sucursalei „Electrocentrale Doicești”, județul Dâmbovița, din structura SC „Termoelectrica” – SA, și ce măsuri preconizează acest minister.
De asemenea, doresc să știu dacă are în vedere realizarea unui nou grup de condensație, cu funcționare pe cărbune sau hidrocarburi, la nivelul tehnic actual, eventual prin atragerea de investitori străini în cadrul procesului de privatizare.