Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Vasile Mustățea
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Practica europeană a accesului la finanțarea IMM-urilor este bazată pe instituția fondurilor de garantare, care sunt contragarantate de către instituții financiare specializate.
Având în vedere faptul că între țările Uniunii Europene doar România făcea excepție în privința instituirii acestor forme de contragarantare, apreciem emiterea acestui act normativ ca fiind benefică pentru susținerea mediului de afaceri, implicit a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
Prin aplicarea acestei legi, avem speranța că vor fi create condiții pentru creșterea competitivității economice a întreprinderilor mici și mijlocii și, nu în ultimul rând, pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă.
Ținând cont de impactul socio-economic, Grupul parlamentar al PNL va vota acest proiect, dar atragem, totodată, atenția că politica Guvernului Boc este contradictorie, întrucât, prin actele adoptate anterior acestei ordonanțe, au fost adoptate măsuri financiar-fiscale împotriva agenților economici, dar cu efecte negative imediate asupra întreprinderilor mici.
În acest sens, exemplific doar impozitul minim obligatoriu, creșterea contribuțiilor de asigurări sociale și eliminarea deductibilității cheltuielilor cu carburanții auto și a TVA-ului aferent.
Deoarece aceste măsuri, în mod sigur, vor conduce la falimentarea a zeci de mii de IMM-uri, singura întrebare pe care ne-o punem este: pentru cine mai adoptăm această lege?
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.