Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2018
Informare · respins
Florin Iordache
Discurs
Și eu vă mulțumesc.
Nemaifiind alți colegi doritori la dezbateri generale, intrăm în dezbaterea amendamentelor admise.
La titlul legii dacă sunt intervenții? Nu.
La articolul unic. Intervenții? Nu.
La 3 marginal, art. 9, cu observația domnului președinte Iancu, de la alin. (8)?
Nu.
La 4 marginal, cu cele două... alin. (8[1] ), alin. (8[2] )?
5 marginal?
6?
Mulțumesc. Rămâne la votul final. Caracter ordinar.
20. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene; PL-x 378/2017.
Guvernul?
Vă rog.
## **Domnul Claudiu Sorin Roșu-Mareș** – _secretar de stat_
_în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Sorin Roșu-Mareș, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene a fost elaborată pentru crearea cadrului legislativ național pentru implementarea în România a Programului pentru școli al Uniunii Europene.
Ca urmare a modificării legislației europene, prin unificarea Programului de încurajare a consumului de fructe și legume în școli și a Programului de lapte în școli, și pentru asigurarea continuității actualelor programe care se derulează în România în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2002 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2010, se impune crearea cadrului legislativ național pentru punerea în aplicare a noului Program pentru școli.
Conform legislației europene, Programul pentru școli are două componente: distribuirea de fructe și/sau legume proaspete, lapte natural de consum și/sau produse lactate fără adaos de lapte praf și măsuri educative care însoțesc distribuția produselor.
Această ordonanță a României reprezintă baza legală pentru aprobarea prin hotărâre a Guvernului a Programului pentru școli, în conformitate cu regulamentele europene, program care va include și distribuția produselor de panificație, și pentru aprobarea anuală, prin hotărâre a Guvernului, a bugetului pentru implementarea programului în fiecare an școlar.
Vă rugăm să aprobați acest proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.