Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Aurel Vainer
Discurs
Doamna președinte, Stimate colege, Stimați colegi deputați,
Îmi asum această luare de cuvânt, din două rațiuni: în calitatea mea profesională, de economist, care urmăresc atent ce se întâmplă pe piața financiară și monetară din România și, în al doilea rând, ca reprezentant al unui număr important de votanți din toată țara, legați de aplicarea acestei ordonanțe.
Să mă explic.
Ordonanța în cauză va aduce îmbunătățiri importante care vor grăbi, vor facilita procesul de accesare a Fondului Proprietatea pe Bursa de Valori București. Este un lucru extrem de important, pentru că sunt acțiuni ale Fondului Proprietatea pentru persoanele beneficiare, nu numai persoane fizice, ci și juridice, ale Legii nr. 290 care acordă despăgubiri pentru populația refugiată din teritoriile preluate abuziv prin Pactul Ribbentrop-Molotov din 1940, pus în aplicare, și, de asemenea, pentru toți cei care au primit drepturi recunoscute de restituire a proprietăților, potrivit Legii nr. 10 și Legii nr. 247.
Aș mai spune încă un lucru important: piața financiară din România, bursa, se va putea înviora apreciabil prin aceste măsuri și, în plus, se va termina cu acest comerț de acțiuni la Proprietatea, pe sub mână, la prețuri foarte joase în raport cu valoarea lor reală, deci va înceta acest proces de îmbogățire a unora fără drepturile cuvenite.
În fine, vreau să vă mai spun încă ceva: am primit, în calitatea mea de deputat, nenumărate solicitări să intervin la autoritățile statului pentru urgentarea acordării acestor despăgubiri. Cred că este un act de dreptate și pot să vă informez că Fondul Proprietatea dispune de resurse importante pentru aplicarea acestei legi, așa că vă propun și dumneavoastră să fiți alături de mine în susținerea proiectului de lege, în aprobarea lui, iar, din partea Grupului minorităților naționale, sigur că acordăm un vot favorabil.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.