Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2008
Informare · Trimis la votul final
Valeriu Tabără
Discurs
Și Grupul parlamentar al Partidului Democrat susține retrimiterea la comisie și cred că e bine să fie revăzut inclusiv titlul, pentru că grupul Ilașcu este într-o poziție cu totul și cu totul diferită față de ceea ce înseamnă legile și statutul celor care au participat la Revoluția română. Acolo este vorba de un simbol care reprezintă cu totul și cu totul altceva și eu cred că nu trebuie să respingem _de facto_ o inițiativă legislativă de tipul celei pe care o avem acum, ci trebuie să o reanalizăm, astfel încât drepturile celor care s-au sacrificat și care au scos în față, practic, un ideal național să fie statuate într-un alt mod.
Eu cred că Comisia juridică poate revedea această lege și s-o aducă în forma în care o putem aproba în Camera Deputaților.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.