Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 mai 2018
Informare · Trimis la votul final
Camelia Gavrilă
Discurs
Și la Pl-x 32/2015 avem, de asemenea, un raport suplimentar.
Comisia pentru învățământ a primit spre dezbatere, în fond, propunerea legislativă – Pl-x 32/2015.
În ședința plenului Camerei Deputaților din 3 decembrie 2015 s-a hotărât retrimiterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului comisiei sesizate în fond, în vederea reexaminării și depunerii unui nou raport.
În ședința plenului Camerei Deputaților din 19 septembrie 2016 s-a hotărât din nou retrimiterea propunerii legislative comisiei sesizate în fond. Deci au fost reveniri succesive, dezbateri succesive.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea alin. (2) al art. 69 al Legii educației fizice și sportului. Scopul propunerii legislative este acela de a asigura includerea cheltuielilor salariale care se acordă participanților la acțiunile de pregătire sportivă în categoria cheltuielilor eligibile, în cazul finanțărilor nerambursabile provenite din fonduri publice acordate de autoritățile administrației publice locale pentru activitățile nonprofit de interes general.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat.
Raportul de respingere adoptat inițial și raportul suplimentar de respingere au luat în considerare următoarele aspecte: inițiatorii nu au indicat sursa de finanțare necesară implementării soluțiilor legislative propuse prin proiectul de act normativ; inițiativa legislativă are implicații asupra bugetului de stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice; prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările și completările ulterioare, antrenorii naționali și sportivii de înaltă performanță pot beneficia de sprijin financiar pe perioada acțiunilor de pregătire și participare în competițiile sportive, deci există anumite reglementări în domeniu; propunerea legislativă nu specifică cine stabilește și cine este responsabil de comunicarea exactă a cuantumului salariului mediu pe economie, deci sunt anumite imperfecțiuni de redactare, motiv pentru care raportul are propunere de respingere.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.