Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nicolae Ciprian Nica
Discurs
„Și libienii vor râde de noi, dacă îi vom mai suporta pe Băsescu și Boc!”
Încep prin a vă spune că oamenii din colegiul meu nu simt ieșirea din recesiune și nici nu îndrăznesc să spere că vor ajunge, prea curând, să trăiască puțin mai bine. De ce nu speră? Pentru că țara a ajuns pe mâinile lui Băsescu, Boc, Anastase și alții ca ei. Acesta ar fi motivul principal pentru care nimeni nu mai crede în ieșirea României din recesiune, la care se adaugă alte zeci de gafe ale sus-numiților. Un alt exemplu este cel al vameșilor corupți, de care Băsescu și Boc știau că iau șpagă cu căciula, dar nu au făcut nimic până nu ne-au atras atenția cei din Uniunea Europeană.
Acesta este doar un exemplu dintr-un număr nelimitat de nenorociri pe care PDL le-a făcut în acești ani de guvernare.
Însă, așa cum s-a putut vedea, puterea le-a luat mințile complet PDL-iștilor, care nu mai au niciun fel de frână când e vorba să facă abuzuri și nenorociri de pe urma cărora să sufere milioane de oameni, la fel cum nu mai au nici urmă de bun-simț atunci când își laudă actul de guvernare.
Liderul tupeului inconștient este domnul Emil Boc, din nefericire premierul României, care, cu fățărnicia și ipocrizia care îl caracterizează, ne-a vândut iar gogoașă după gogoașă la Consiliului Național de Coordonare al PDL.
Stând și ascultându-l, nu am putut să nu constat că discursul triumfalist al lui Boc nu avea niciun dram de adevăr. Boc vorbea despre o Românie fericită, cu oameni luminoși, care își fac bagajele să plece în concedii de vis, la fel ca și Sayf al-Islam, fiul președintelui Muammar Gaddafi, care spunea zilele trecute că în Libia este pace și poporul este fericit.
## Dragă domnule premier Emil Boc,
Știu că aerul de la Victoria este mai ozonat și este normal să îi amețească mai tare pe cei firavi și micuți precum dumneata, dar chiar să credeți că sunteți apreciat de toată lumea din afară – Comisia Europeană, Fondul Monetar, Banca Mondială, agențiile de rating – este de neconceput!
De neconceput este și să mințiți cu nerușinare că în 2011 și 2012 România condusă de PDL va avea creșteri economice spectaculoase de 2%, respectiv 4,5%. Toți specialiștii știu că acest lucru este imposibil, numai Domnia Voastră încercați să ne prostiți servindu-ne gogoși! Această minciună a fost atât de mare, încât însuși guvernatorul BNR s-a simțit obligat să iasă și să declare că România nu iese din criză când vrea Boc.
Prin urmare, închei spunându-vă că cetățenii din colegiul meu nu sunt nici debusolați și nici împăcați la gândul că Boc spune ziua, la întâlnirile PDL, ce visează noaptea, în pătuțul său de pluș, și mai devreme sau mai târziu îi vor arăta prin fapte ce cred ei despre opiniile de specialist ale premierului.
Eu sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând, fiindcă, altfel, vor râde de noi egiptenii, libienii și alte națiuni care, zilele acestea, se eliberează de dictatori.